Prunea și unul dintre consilierii lui Răzvan Burleanu s-au luat la bătaie după victoria naționalei. A fost chemată Poliția după miezul nopții. De la ce a pornit totul

  • Florin Prunea și Gabriel Bodescu s-ar fi bătut cu doar câteva ore înainte de Adunarea Generală de la FRF, la petrecerea de după meciul naționalei cu Insulele Feroe. Primul nu a mai fost prezent la ședința de la „Casa Fotbalului”, deși venise tocmai din Iași pentru ea, în timp ce cel de-al doilea a chemat Poliția

Duminică noaptea, membrii din Adunarea Generală, dar și federalii, au sărbătorit victoria naționalei lui Iordănescu împotriva celor din Insulele Feroe, scor 1-0. Meciul slab din preliminariile Campionatului European făcut de tricolori nu a trecut neobservat, iar evoluția acestora a dus la numeroase discuții între cei aproape 200 de membri afiliați federației. Printre aceștia, Florin Prunea, care s-a făcut remarcat luni, la sediul FRF, prin absența sa, fiind singurul dintre cei 18 președinți de cluburi din Liga 1 care nu a votat programul pe cinci ani pe care Răzvan Burleanu l-a prezentat în cadrul ședinței de la „Casa Fotbalului”.

„Am avut păreri diferite asupra unui subiect”

Motivul? Florin Prunea ar fi răbufnit în momentul în care Gabriel Bodescu, unul dintre consilierii președintelui FRF, a început să critice prestația anumitor jucători de la lotul naționalei. Iar până la o bătaie între cei doi a fost doar un singur pas. Informația a fost confirmată pentru ProSport de martori care au încercat să-i despartă pe președintele lui CSMS Iași și angajatul federației. Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 4:00, la Ramada Parc. Brașoveanu, președintele Farului Constanța, a fost cel care i-a despărțit pe cei doi doi. Luat prin surprindere de gestul lui Prunea, Bodescu ar fi ieșit șifonat din bătaie, iar la Adunarea Generală programată câteva ore mai târziu, a purtat un bandaj pe care l-a scos pentru a evita suspiciunile presei prezente la eveniment.

Bodescu ar fi chemat Poliția, o plângere în acest sens existând la Secția 2, de care aparține Ramada Parc. Contactat de ProSport, Florin Prunea nu a negat incidentul dintre el și consilierul lui Răzvan Burleanu, însă a specificat faptul că cei doi au avut doar un dialog mai aprins: „Ce am făcut? M-am bătut cu el? Și dacă informația e confirmată de ceilalți din Adunarea Generală, ce să mai zic? Am avut păreri diferite asupra unui subiect și am discutat. Nu voi spune despre ce, pentru că ține de mine și de el. Iar luni nu am fost prezent la Adunarea Generală pentru că aveam alte priorități, întâlniri. Atât”, a spus fostul portar al Generației de Aur.

  • Contactată de ProSport, Poliția a confirmat incidentul: „În jurul orei 03:30 am primit sesizare cauzată de o altercație la hotelul Ramada. Ne-am deplasat acolo și le-am oferit posibilitatea celor doi să depună o plângere, dar până în acest moment nu s-a întâmplat asta”, a declarat un reprezentat media.


Bodescu (foto centru) este un personaj apărut din neant la FRF, asta după ce a susținut campania electorală a lui Burleanu

Brașoveanu recunoaște conflictul

Brașoveanu, președintele celor de la Farul Constanța, a recunoscut pentru MEDIAFAX incidentul, oferind detalii interesante legate de bătaia dintre Prunea și Bădescu, una aplanată de el în momentul sosirii Poliției la hotel: „După meci, la Ramada Plaza, la hotel, a avut loc o recepție după joc, în ideea că nimeni nu pleca, având în vedere faptul că a doua zi era Adunare Generală. A fost un incident regretabil între Florin Prunea și Gabi Bodescu. Eu eram în zonă. În momentul în care am sesizat că a avut loc incidentul, am intervenit între ei, să aplanez conflictul și să calmez spiritele.

Dar deja se încheiase. A fost o chestiune de 10-15 secunde. Ei stătateau foarte apropiați și discutau. Eu eram la vreo 2-3 metri de ei și la un moment dat am văzut că Florin Prunea s-a sprijinit de el. Nu am văzut cum l-a lovit și unde l-a lovit. Apoi, când am văzut că i-a curs puțin sânge, m-am apropiat și am intervenit. Îi curgea sângea deasupra sprâncenei. Totul nu a durat mai mult de 30 de secunde”, a declarat acesta. Se pare că motivul nu a fost cel legat de jocul naționalei, ci președintele CSMS Iași l-ar fi luat la rost pe Bodescu în privința rolului său la federație.

 

Publicat: 30 03. 2015, 15:37
Actualizat: 30 03. 2015, 17:39