Punctele nu se mai împart. Tricolorii mai hotărâți ca niciodată: „E obligatoriu să luăm cele șase puncte cu Norvegia și Malta”

Nicolae Stanciu nu se gândește nicio clipă la alt rezultat în afară de victorie. Naționala României va disputa o nouă dubla în preliminariile pentru calificarea la EURO 2020.

Partidele cu Norvegia și Malta se vor juca în deplasare, acolo unde statistica este de partea tricolorilor lui Cosmin Contra. Aceștia au marcat în fiecare meci jucat „afară” și au înregistrat trei victorii, două remize și o înfrângere, cu Suedia.

Mi s-a părut în multe momente că jucăm mult mai bine în deplasare. Nu știu de ce, poate nu simțim așa mare presiunea publicului. Când jucăm acasă, pe Național Arena sau pe alt stadion, ne simțim puțin obligați crispați pentru că nu vrem să îi dezamăgim pe suporteri și probabil din cauza asta jocul nostru suferă puțin în meciurile de acasă, dar nu cred că ar trebui să mai fie asta o problemă de acum înainte. Cert este că avem două meciuri în deplasare și ca să păstrăm șanse reale de calificare avem nevoie de șase puncte.

Vom pregăti aceste două meciuri, așteptăm să vină toată lumea la lot, să începem să vorbim despre Norvegia. Probabil selecționerul are totul pregătit, el știe de ce avem nevoie, el știe ce tactica va folosi. Noi vom munci mult, vom încerca să asimilăm repede ceea ce ne cere dânsul și sper eu ca tactica pe care o va alege pentru meciul cu Norvegia și jocul nostru să fie unul bun și să venim acasă cu cele trei puncte„, a spus Nicolae Stanciu pentru FRF TV, care a insistat asupra rezultatelor:

Din punctul meu de vedere ar trebui sau ar fi obligatoriu să luăm șase puncte. Ne așteaptă un meci greu în Norvegia, nu am apucat încă să vorbim despre ei, dar am văzut meciul lor contra Spaniei. Au jucat de la egal la egal, au o echipă puternică, au făcut un meci foarte bun și contra Suediei acasă, deci cu siguranță nu va fi ușor.

Nu o să subestimăm Norvegia, dar nici nu ne considerăm slabi. Nu suntem ca Generația de Aur sau ca cea de dinainte, să ne comparăm, nu am avut rezultate mari, dar cred că suntem o generație foarte bună. De fiecare dată de când a venit Mister am pregătit meciurile foarte, foarte bine, am avut o tactică foarte bine pusă la punct. S-a văzut o schimbare în bine de când a venit, avem o atitudine corectă„.

Naționala României va avea primul meci, în deplasare, cu Norvegia, pe 7 iunie, în timp ce pe 10 iunie tricolorii lui Contra o vor întâlni pe selecționata Maltei. În dubla precedentă, prima reprezentativă a înregistrat o victorie cu Insulele Feroe (scor 4-1) și o înfrângere cu Suedia (scor 1-2).

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Clasament grupa F

1. Spania – 6 puncte

2. Suedia – 4 puncte

3. România – 3 puncte

4. Malta – 3 puncte

5. Norvegia – 1 punct

6. Insulele Feroe – zero puncte

Publicat: 03 06. 2019, 19:51
Actualizat: 03 06. 2019, 19:52