Puțin mai buni decât nimeni. Keșeru a înscris unicul gol în România – Feroe 1-0 și rămânem pe primul loc

  • România a învins cu 1-0 naționala Insulelor Feroe, gol Keșeru în minutul 21, însă prestația naționalei noastre a fost cu mult sub așteptările publicului de pe Ilie Oană
  • Victoria cu feroezii ne menține pe primul loc în grupa de calificare la Euro 2016, cu 13 puncte, unul mai mult decât Irlanda de Nord

Care e adevărul? E așa cum spun federalii – nu mai există echipe mici – sau suntem noi mai slabi decât în vremurile în care un meci precum cel cu Feroe era prilej de rotunjire a golaverajului? Probabil că puțin din ambele, așa cum am putut observa la Ploiești, acolo unde România a învins neașteptat de greu naționala Insulelor Feroe. Sigur, nordicii nu mai sunt „pescari”, așa cum probabil că erau în vremea în care Hagi și Răducioiu îi ridiculizau, dar nici Adi Popa sau Rusescu nu practică același sport precum cei din Generația de Aur a țării noastre. 

ROMÂNIA – INSULELE FEROE – GALERIE FOTO

Inspirația federalilor pe care îi pomeneam în start merită subliniată. Bucureștiul nu ar fi răbdat atât de mult jocul ineficient arătat de România în prima repriză. Ei bine, cei din Ploiești au părut să fie imuni, s-au concentrat pe spectacol, chiar dacă Feroe ne-a chinuit. Sigur, nu în sensul clasic. Nu au avut ocazii, nu ne-au presat și pasat, însă au fost enervant de… decenți în defensivă. Și, din păcate, ai noștri nu s-au descurcat așa cum speram să se descurce în fața unei apărări previzibil de aglomerată. Am reușit să înscriem cu noroc, după 20 de minute, atunci când mingea trimisă din lovitura liberă de Maxim a lovit zidul, apoi bara, iar la revenirea în teren a fost împinsă în poartă de Keșeru. Jucătorul din Qatar fructifica, astfel, a doua ocazie mare pe care o avea în doar câteva minute. 

Rusescu, mai slab decât feroezii, dar calificare la Euro e ca și câștigată

Din punct de vedere tactic, nu avem ce să remarcăm. Dincolo de jocul execrabil al lui Raul Rusescu, acuzat de spectatori că ar fi, de fapt, feroez, și de bâlbele lui Adi Popa, naționala a făcut jocul clasic. Mingile la Sânmărtean, cel de la care am așteptat minunile. Iar veteranul nu a fost, ca de obicei, magician. Ba unde mai pui că s-a și supărat de câteva ori pentru că nu a fost lăsat de Maxim să execute loviturile libere. Altfel, am văzut un Keșeru implicat, un Maxim care vrea și el recunoașterea valorii în tricoul naționalei și un Chiricheș excelent, ca în vremurile sale bune la Steaua. Am continua să presăm, până la final, poarta inspiratului Edmundsson, însă fără să fim exacți la finalizare. Keșeru a mai lovit bara spre final, după o diagonală a lui Sânmărtean, iar Maxim și Torje, intrat spre final în locul lui Adi Popa, au mai încercat condiția fizică a feroezilor. Dar atât și, mulțumită lui Pantilimon și paradei sale din minutul 90, evităm tragedia.

Meciul s-a terminat cu victoria României. A fost doar 1-0, iar dacă vrem, găsim scuze pentru jocul mai puțin neinspirat. Așa, la prima mână, sunt vreo trei. „Feroezii ne-au atras în jocul lor slab„. Apoi, putem să spunem că „victoria e suficientă, iar punctele valorează mai mult decât floricelele de pe teren„. Terminăm cu „ați văzut, grecii au luat bătaie de la Feroe pe teren propriu„, însă orice persoană obiectivă poate vedea că Raul Rusescu a fost o umbră pe teren și că Adi Popa mai mult a stricat. Putem recunoaște că greșim când așteptăm totul de la un jucător de 35 de ani și că dincolo de diferența clară de valoare între loturi, România nu a arătat mai mult fotbal decât Feroe. Totuși, atunci când se trage linie, Anghel Iordănescu are o situație excelentă: România e liderul grupei, cu un punct peste Irlanda de Nord, iar calificarea la Euro 2016 pare, de acum, o formalitate. 

ROMÂNIA – INSULELE FEROE – GALERIE FOTO

 

Publicat: 29 03. 2015, 21:13
Actualizat: 29 03. 2015, 22:13