Calificarea la EURO 2019 și presiunea care vine odată cu participarea la primul turneu final din ultimii 20 de ani nu-i schimbă filosofia lui Mirel Rădoi. Selecționerul naționalei U21 a dezvăluit planul pentru Europenele din Italia și San Marino, dar și rolul foarte important pe care-l are Alex Pașcanu, fundașul central al lui Leicester.
„Nu vreau să spun că vom schimba sistemul sau că vom juca la fel ca Manchester City sau ca Barcelona. E clar că vom încerca să jucăm cât mai sus, vom încerca să nu ne apărăm în propria jumătate, sigur asta și în funcție de cât ne va permite adversarul. Să avem o posesie, să fim agresivi, adică pressing cât mai sus, să recuperăm cât mai repede și nu să dam peste picioare adversarilor. Profilul acestor jucători de la U21 cam așa este, să practice un fotbal cât mai ofensiv”, a declarat Mirel Rădoi, marți, la Digi Sport.
Apoi, fostul fundaș central a explicat cu lux de amănunte cum a gândit jocul din preliminarii și a evidențiat dependența de Alex Pașcanu, coordonatorul defensivei: „Drept dovadă, în ultimele patru meciuri cu linia de fund am câștigat între 8 și 12 metri, ceea ce contează enorm pentru că le dai posibilitatea mijlocașilor și atacanților să recupereze mingea cât mai sus. Iar adversarii să aibă spații cât mai mici între ei. Adică, dacă până acum ne apăram la 38 de metri de poarta noastră, acum ne apărăm undeva la 46 de metri, chiar la jumătatea terenului.
Acolo este ideal, pentru că mai sus devine riscant. Și așa e riscant pentru că între tine și portar sunt 35 de metri, care pot fi vulnerabili. Dar noi avem un avantaj, pentru că Pașcanu, spre exemplu, este un fundaș central cu o viteză de reacție foarte bună, care-și câștigă duelul unu contra unu. Dacă am avea doi fundași centrali foarte lenți, atunci acel spațiu dintre fundași și portari ne-ar crea probleme”, a mai spus tânărul selecționer.
Înainte să-și pună strategia în practică la EURO 2019, Rădoi va avea șansa să o testeze contra Belgiei, ep 15 noiembrie, la Cluj-Napoca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER