Rădoi: ‘Dacă ne era frică de Franța, ridicam mâna și ne ceream afară!** Bine că nu ne-am făcut de râs’

Mirel Rădoi, fundașul lui Al Hilal și al naționalei României, spune că jucătorii băgați în teren de Răzvan Lucescu au dovedit că nu le este frică de adversari mult mai bine cotați și se bucură de faptul că nou-veniții la lot nu s-au făcut de râs.

"Și ei au avut câteva ocazii, și noi am avut, dar important e că nu am fost învinși. Suntem câțiva jucători noi la echipa națională, e bine că nu ne-am făcut de râs. Am demonstrat că suntem ambițioși și ne-am dăruit total. Nu ne-a fost frică de ei, dacă ne temeam, ridicam mâna și ne ceream afară. Era greu să dominăm Franța în deplasare, dar sunt de părere că la nivel de voință și determinare am fost peste ei", a spus Rădoi la sosirea în țară. Acesta este conștient că vina ratării calificării nu poate fi pusă decât în spinarea jucătorilor, deoarece ei au pierdut meciurile-cheie ale naționalei. "Nu ne vom califica, dar noi suntem de vină, am pierdut contra Lituaniei, contra Serbiei, asta este. O să stăm acasă și o să ne uităm la televizor", a mai precizat fundașul.

Naționala României a încheiat la egalitate meciul disputat aseară în compania Franței, scor 1-1, golurile fiind marcate de Thierry Henry și Julien Escude (autogol).

Publicat: 06 09. 2009, 16:59
Actualizat: 06 09. 2009, 17:07