Rădoi: „Mă așteptam să fiu înjurat! M-am obișnuit deja”

Mirel Rădoi, căpitanul Stelei, a declarat la finalul amicalului România – Georgia că se aștepta să fie luat în colimator de fanii prezenți pe arena lui Dinamo. Stelistul spune însă că s-a obișnuit deja, iar huiduielile sau injuriile îl lasă indiferent.

"Meciurile sunt multe, mă așteptam să fiu înjurat, asta e. M-am obișnuit. Nu este etapă să nu fie incidente între suporteri și forțele de ordine, de aceea poate nu a venit lumea la stadion. Nu-i plătit nimeni să joace doar un meci pe săptămână, asta sunt condițiile", a declarat Rădoi, la finalul partidei.

Stelistul a făcut comentat și rezultatul din amicalul Serbiei, viitoarea adversară din preliminarii, disputat tot în această seară, cu selecționata Bulgariei. "Poate a jucat Bulgaria cu echipa a doua, de aceea s-a încheiat așa", a replicat Rădoi.

Serbia a învins Bulgaria cu 6-1, tot într-un amical, iar plavii au mai ratat și două penalty-uri.

Publicat: 19 11. 2008, 23:27