Rădoi, situație „win-win”, la baraj? „Dacă nu ne va califica, va da vina pe altcineva, iar dacă ne va califica va fi erou”
Dan Petrescu a fost unul din numele vehiculate în presă, pentru postul de selecționer, după plecarea lui Cosmin Contra. În realitate, negocierile n-au avut loc, Petrescu nedorind să plece de la CFR.
Tehnicianul campioanei crede Mirel Rădoi era cea mai potrivită alegere pe care putea să o facă FRF. Asta pentru că un eșec în baraj pentru Mirel Rădoi n-ar fi o tragedie, deoarece fostul mijlocaș este la începutul carierei. „Pentru orice antrenor era greu, dar e cel mai indicat pentru că n-ar trebui să aibă așa presiune, în opinia mea. E tânăr, are o carieră înainte și indiferent ce va face, el va ieși bine”, crede Dan Petrescu.
Mai mult, antrenorul CFR-ului consideră că mass-media este de partea lui Mirel Rădoi și că acesta nu va fi tras la răspundere de presă, dacă România nu va ajunge la campionatul european. „Chiar dacă pierdem sigur media, din ce am observat eu, e favorabilă lui și chiar dacă nu ne va califica va da vina pe altcineva. Iar dacă ne va califica, va fi erou”, a spus Petrescu.
În martie, România va întâlnit Islanda, în deplasare, în semifinala de baraj pentru Euro. Dacă va câștiga meciul cu nordicii, naționala noastră va întâlni câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, în deplasare.