Există posibilitatea ca decarul naționalei noastre să fie suspendat până la meciul cu Franța ca urmare a litigiului cu Chelsea
Ziarul italian La Nazione a publicat sâmbătă un articol amplu, în care a dezvăluit că Mutu poate fi forțat să renunțe chiar în aceste zile la fotbal, ca urmare a daunelor pe care le datorează lui Chelsea. Această perspectivă, deși puțin probabilă, are un fundament real.
La Nazione susține că astăzi expiră termenul limită acordat de Chelsea pentru plata celor 17.173.990 impuse ca daune lui Mutu, urmând ca apoi să procedeze la a cere celor de la FIFA suspendarea fotbalistului. Clubul englez a făcut într-adevăr o notificare imediat după decizia din 31 iulie, în care acordă un termen de o lună fotbalistului. Cum este evident că nu își vor primi milioanele, ar urma ca englezii să reclame acest lucru la FIFA, cerând suspendarea lui Mutu! Dacă acest lucru se întâmplă azi și dacă forul mondial va fi la fel de prompt în reacția sa la acest demers, ne putem trezi în situația de a nu-l avea pe Mutu la Paris! Ce îndeamnă totuși la optimism este că procedura de suspendare a lui Mutu nu va decurge, sperăm, atât de rapid și că nu va fi dispusă totuși fără o jurizare, lucruri care cer timp. Pe de altă parte, fotbalistul Fiorentinei și avocații săi pregătesc redeschiderea speței pe linie civilă la Tribunalul Federal Elvețian, prima cerere fiind aceea de a suspenda, până la consumarea cauzei, plata daunelor. Se mai adaugă 858.000 de euro
Între timp, datoria lui Mutu față de Chelsea crește! Prin decizia din 31 iulie 2009, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a menținut și dobânda anuală de 5% hotărâtă inițial de Camera de Soluționare a Disputelor a FIFA pe 12 septembrie 2009. Prin urmare, peste 12 zile, datoria lui Mutu se va majora cu 858.000 de euro și urmează să crească și mai departe cu fiecare an în care Mutu nu plătește din ceea ce datorează! O veste bună.
"S-ar putea să aibă dreptate La Nazione. Sunt forțat să mă las în condițiile acestea", Adrian Mutu, declarație acordată cotidianului Libertatea
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER