Raț avertizează înaintea meciului decisiv pentru calificarea la Euro: „În fiecare an, fotbalul devine și mai dificil pentru fiecare dintre noi. Insulele Feroe formează o echipă imprevizibilă”
Naționala de fotbal a României, pregătită de Anghel Iordănescu, trebuie să învingă în Feroe și se va califica automat la Euro 2016, turneu final care se va desfășura în Franța.
Jocul tricolorilor nu a strălucit, în partida de pe teren propriu cu Finlanda, în timp ce feroezii, care ocupă un neașteptat loc 5 în grupa F, în fața Greciei, au pierdut greu, 2-1 în Ungaria. Răzvan Raț, căpitanul României și om de bază în flancul stâng al defensivei naționalei, scoate în evidență pericolele, înaintea meciului de duminică, programat la ora 19:00.
„Insulele Feroe formează, chiar dacă risc să mă repet, o echipă imprevizibilă, care îți poate pune probleme și, atâta timp cât nu ești atent, nu ești concentrat sută la sută, lucrurile se pot complica. Cu siguranță, ei își vor apăra șansele„, a punctat jucătorul lui Rayo Vallecano.
„Să încercăm să câștigăm, să luăm cele trei puncte și să ne calificăm la Campionatul European. Ă‚sta este singurul lucru pe care trebuie să-l facem. Restul nu mai contează”, Andrei Prepeliță, mijlocaș, legitimat de Ludogoreț
„Pentru mine este foarte simplu. Fotbalul cred că se schimbă de la an la an, de la campionat la campionat. În fiecare an, fotbalul devine și mai dificil pentru fiecare dintre noi, se joacă mai în viteză, este mult mai tacticizat. Din 2008 până acum s-au schimbat foarte multe în fotbal, cu toate că sunt lucruri pe care dumneavostră nu le sesizați. Noi, fotbaliștii, le simțim din teren„, a completat fundașul stânga al naționalei.
„Echipa Insulelor Feroe a evoluat foarte mult în ultimii șapte ani, poate cel mai mult, și tocmai de aceea cred că o victorie în meciul de duminică și, implicit, calificarea va conta foarte mult pentru fiecare dintre noi, indiferent că te numești Anghel Iordănescu sau Steliano Filip, care e mai tânăr. Va fi important pentru fotbalul românesc, pentru suporteri și pentru echipa națională„, a conchis Raț, insistând asupra unui aspect adus în discuție și de „Generalul” de la cârma naționalei.
„Fotbalul din Feroe a progresat destul de mult. Nu mai există diferența care era pe vremuri”, Anghel Iordănescu, selecționerul României
Insulele Feroe – România, ultima partidă din campania de calificare pentru Campionatul European din 2016, se va disputa duminică, cu începere de la ora 19:00. Partida va putea fi urmărită în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.
„Este un meci foarte important. Cel mai important din cariera mea. Vreau o victorie și vreau să ne calificăm”, Florin Andone, atacant, legitimat de Cordoba
1-0 a fost rezultat meciului jucat la Ploiești, la finalul lunii martie. Claudiu Keșeru a marcat golul victoriei, în minutul 21.
6 puncte au feroezii în Grupa F, grație celor două victorii repurtate în fața reprezentativei Greciei: 2-1 pe teren propriu și 0-1 în deplasare.
CLASAMENT GRUPA F preliminarii EURO 2016
GRUPA F – EURO 2016 | ||
Loc | Tară | Pct. |
1 | Irlanda de Nord | 20 |
2 | România | 17 |
3 | Ungaria | 16 |
4 | Finlanda | 11 |
5 | Insulele Feroe | 6 |
6 | Grecia | 3 |
Calificare Euro 2016 | |
Baraj Euro 2016 |
Rezultate România preliminarii Euro 2016, Grupa F:
- Grecia – România 0-1 (C. Marica ’10)
- România – Ungaria 1-1 (Rusescu ’45 / Dzsudzsak ’82)
- Finlanda – România 0-2 (B. Stancu ’54, ’83)
- România – Irlanda de Nord 2-0 (Papp ’74, ’79)
- România – Insulele Feroe 1-0 (Keșeru ’21)
- Irlanda de Nord – România 0-0
- Ungaria – România 0-0
- România – Grecia 0-0
Program meciuri Grupa F – Preliminarii Euro 2016
Etapa a 9-a
- Ungaria – Insulele Feroe 2-1
- Irlanda de Nord – Grecia 3-1
- România – Finlanda 1-1
Ultima etapă, duminică, 11 octombrie
- Insulele Feroe – România
- Finlanda – Irlanda de Nord
- Grecia – Ungaria