Raț îl atinge pe Daum: „Eu am jucat vreo cinci meciuri titular la Rayo Vallecano, iar Chipciu, spre exemplu, era accidentat și nici nu s-a antrenat la Anderlecht”

Cu 113 selecții la prima reprezentativă, Răzvan Raț (35 de ani, Rayo Vallecano) e fotbalistul român în activitate cu cele mai multe partide jucate la națională. Venirea lui Christoph Daum însă pe banca tricolorilor l-a făcut însă pe fostul rapidist să privească meciurile naționalei de la televizor. Într-un interviu pentru LIBERTATEA, fundașul stânga susține că selecționerul neamț nu judecă selecția cu aceeași măsură.

DESPRE ABSENȚA SA DIN LOTUL ROMÂNIEI: „Era de așteptat să se întâmple asta într-un final. Dacă nu m-a chemat la acțiunile din 2016, cu atât mai greu este să fiu convocat anul viitor. Respect decizia, n-am ce să fac, nu am cum să schimb lucrurile. Din declarația asta e destul de clar că a renunțat la mine. Totuși, sper să nu fie așa. Până nu mă sună să-mi spună personal, tot mai visez să joc la națională”

ULTIMA DATĂ‚ CÂND A VORBIT CU DAUM „Înainte sau după meciul cu Kazahstan, nu mai țin minte. A trimis și un scouter să mă vadă, dar aveam o problemă medicală. Nu critic, dar de atunci și până a anunțat lotul lărgit pentru meciul cu Polonia, eu am jucat vreo cinci meciuri titular la Rayo Vallecano, iar Chipciu, spre exemplu, era accidentat și nici nu s-a antrenat la Anderlecht. Cu toate astea, eu n-am fost convocat, iar Alex, da! Repet, nu critic, spun doar ce cred”

CUM ARATĂ‚ NAȚIONALA „Cu bune și cu rele. Fotbalul poate să te minte uneori. Cu Muntenegru a fost un meci echilibrat, dar am pierdut două puncte acasă. Cu Armenia am învins 5-0, după ce adversarii au rămas în 10 oameni și au căzut, iar în Kazahstan n-am arătat ca o echipă care emite pretenții la calificare. Am câștigat câțiva jucători tineri, Benzar, Răzvan Marin, Filip, Rotariu, dar ei trebuie să confirme”

Publicat: 06 11. 2016, 14:44
Actualizat: 06 11. 2016, 14:45