Raț ne invită să visăm la un Euro 2016 memorabil: „Orice se poate întâmpla acolo! Avem timp să ne punem la punct și se pot întâmpla multe până atunci”
Selecționata României a trecut cu 3-0 de reprezentativa similară a Insulelor Feroe și și-a asigurat calificarea la turneul final al Campionatului European din Franța, revenind la un turneu major după o pauză de opt ani.
Căptianul Răzvan Raț e convins că, în ciuda ultimelor prestații ale tricolorilor, România poate face o figură frumoasă în Franța, fiind timp suficient ca Anghel Iordănescu să pună la punct problemele reperate în această campanie de calificare.
„O competiție majoră îți oferă multe și orice se poate întâmpla acolo. Avem peste jumătate de an să ne punem la punct și se pot întâmpla multe până acolo. Trebuie să fim sănătoși. Bucuria este nemărginită.
Presiune a existat după meciul cu Finlanda, dar o adevărată echipă se vede atunci când joacă bine sub presiune și face față acestei presiuni. Astăzi nu am întâlnit o echipă redutabilă, dar noi ne-am făcut treaba foarte bine.
Nu cred că există o motivație mai mare decât șansa de a merge la un Campionat European.
Vreau să mulțumesc familiei mele, prietenilor și celor care mă apreciază. Le mulțumesc chiar și celor care nu mă apreciază, pentru că asta contează mai puțin”, a declarat Răzvan Raț la Digi Sport.
Reprezentativa de fotbal a României a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecționata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, și s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franța.
La partida din grupa F de calificare, golurile au fost marcate de Constantin Budescu, în minutele 4 și 45+1, și de Alexandru Maxim ’82. Golurile înscrise la Torshavn sunt primele reușite ale lui Budescu pentru prima reprezentativă.
0-1: Budescu a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, după o centrare de la Raț la o lovitură liberă executată de Torje.
0-2: Același Budescu a înscris cu un șut sub bara transversală, după o pasă de la Adrian Popa.
0-3: Maxim a marcat din aproximativ zece metri, după o pasă de la Stancu.
Insulele Feroe: Nielsen – Naes, Faero, Nattestad (Baldvinsson ’84), Sorensen – Holst (Olsen ’69), Hansson, Vatnhamar (Frederiksberg ’69), Hendriksson, Bartalsstovu – Edmundsson. Selecționer: Lars Olsen.
România: Tătărușanu – Mățel, Chiricheș, Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Ad. Popa, Budescu (Prepeliță ’88), Torje (Maxim ’78) – Stancu (Alibec ’90). Selecționer: Anghel Iordănescu.
Cartonașe galbene: Nattestad ‘7, Hansson ’71, Faero ’79 / Torje ’18.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Slovacia, condusă la centru de Ivan Kruzliak. Kruzliak a fost ajutat de asistenții Martin Balko și Tomas Somolani, de al patrulea oficial Tomas Mokos și de arbitrii adiționali Peter Kralovic și Mario Vlk.
România a mai fost prezentă la patru ediții ale turneului final al Campionatului European, Euro-1984, Euro-1996, Euro-2000 și Euro-2008. În 2000, la ediția din Belgia și Olanda, echipa antrenată atunci de Emeric Ienei s-a calificat în sferturile de finală, acesta fiind cel mai bun rezultat al naționalei române.
În preliminariile pentru Campionatul European din 2012, România a înregistrat în Grupa D trei victorii (3-1 cu Luxemburg, acasă, 3-0 cu Bosnia-Herțegovina, acasă, și 2-0 cu Luxemburg, în deplasare), cinci remize (1-1 cu Albania, acasă, 0-0 cu Belarus, în deplasare, 0-0 cu Franța, pe teren propriu, 2-2 cu Belarus, acasă, și 1-1 cu Albania, în deplasare) și două înfrângeri (0-2 cu Franța, în deplasare, și 1-2 cu Bosnia-Herțegovina, în deplasare). „Tricolorii” au ratat atunci calificarea la turneul final după ce au încheiat grupa pe locul 3, cu 14 puncte, după Franța (23 de puncte) și Bosnia-Herțegovina (19 puncte) și înaintea echipelor din Belarus (13 puncte), Albania (9 puncte) și Luxemburg (4 puncte).
În preliminariile pentru Euro-2016, echipa României, antrenată la primele trei meciuri de Victor Pițurcă și preluată apoi de Anghel Iordănescu, a obținut cinci victorii (1-0 cu Grecia în deplasare, 2-0 cu Finlanda în deplasare, 2-0 cu Irlanda de Nord acasă, 1-0 cu Insulele Feroe acasă și cu aceeași echipă 3-0 în deplasare) și cinci remize (1-1 cu Ungaria pe teren propriu și 0-0 cu aceeași echipă în deplasare, 0-0 cu Irlanda de Nord în deplasare, 0-0 cu Grecia pe teren propriu, 1-1 cu Finlanda pe teren propriu). România a obținut calificarea la Campionatul European încheind grupa F pe locul doi, cu 20 de puncte. Pe primul loc în grupă a terminat Irlanda de Nord, cu 21 de puncte.
Turneul final al Campionatului European, la care vor participa în premieră 24 de echipe, se va desfășura în Franța, în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. Din 1996 și până în 2012, turneul final a reunit 16 reprezentative.
Alături de țara gazdă, Franța, la Campionatul European din 2016 vor participa echipele clasate pe primele două poziții în grupele preliminarii, cea mai bună reprezentativă de pe locul trei și câștigătoarele play-off-ului la care vor participa celelalte opt națiuni de pe poziția a treia în grupele de calificare.