Raț se mândrește că e titular la lot de 6 ani

Răzvan Raț a acordat un interviu presei din Rusia, în care a vorbit despre viitorul său, mărturisind  că își face deja planuri pentru finalul activității fotbalistice.

„Nu vreau să mă stabilesc nici în Ucraina, nici în România, ci în Spania. Această țară mă încântă, este călduroasă și confortabilă. Vreau chiar să-mi cumpăr o casă undeva pe malul mării”, a declarat Raț unui ziar moscovit. „Aceasta nu înseamnă că voi juca la o echipă de acolo”, a completat fundașul, care a împlinit duminică 27 de ani. Accidentat în perioada decembrie 2007 – martie 2008, Raț nu se teme de faptul că ar putea să-și piardă locul de titular la Euro 2008. „Sunt de șase ani în națională, timp în care am jucat aproape 50 de meciuri. Înseamnă că toți antrenorii au avut încredere în mine”, a mai spus Răzvan Raț.

Publicat: 30 05. 2008, 01:38