Raul Rusescu a sărit la gâtul kosovarilor: „Să mă lase pisicuțele astea!”
Raul Rusescu s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa kosovarilor după scandalul din meciul cu România. Potrivit spuselor sale, UEFA riscă să creeze un precedent periculos dacă nu ia măsuri dure.
Verdictul se lasă așteptat, însă. Știm deocamdată doar că au fost demarate proceduri disciplinare care vizează ambele federații, în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul Disciplinar al forului european.
Raul Rusescu a pus tunurile pe kosovari după scandalul de la meciul cu România
Totul a început în minutele de prelungiri, când căpitanul selecționatei din Kosovo, Amir Rrahmani a dat tonul abandonului. Ceilalți colegi s-au conformat, în ciuda faptului că arbitrul danez Morten Krogh nu le-a permis acest lucru.
Contrariat de comportamentul lor, Raul Rusescu nu doar că a avut un discurs extrem de dur, dar a opinat că UEFA ar trebui să-i depuncteze, astfel încât să înceapă cu handicap următoarea campanie de calificare. În speță, preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
„Pe lângă faptul că, în ceea ce privește fotbalul și sportul în general, să ieși de pe teren fără un motiv solid este un semn de lașitate, în acest caz chiar nu s-a întâmplat nimic. Nu te supăra pe mine, dar s-a strigat «Serbia»… Și pentru asta să ieși de pe teren?! Este un gest care nu are sens. Motivele lor nu stau în picioare.
Ce dacă s-a scandat «Serbia»? Ieși de pe teren? Pisicuțele astea din Kosovo să mă lase! OK, poate vom fi amendați pentru asta, dar ei se cred un stat atât de mare, important, războinici chiar. Ei bine, n-au fost nimic! Decizia lor de a părăsi terenul a fost una premeditată, făcută dintr-un moft. Pentru o simplă scandare, au făcut un gest care nu are precedent. Eu, unul, nu am mai văzut așa ceva.
Am și scris că gestul lor mi-a amintit de copilărie, când copilul care aducea mingea se supăra și pleca acasă dacă nu îi convenea ceva. UEFA ar trebui să fie fermă în astfel de situații și să nu tolereze asemenea comportamente. Nu putem să ne batem joc de un fenomen ca fotbalul. Ca minimă măsură, echipa lor ar trebui să înceapă următoarea campanie de calificare cu un handicap, să fie depunctată. Este important să nu se creeze un precedent”, a declarat Rusescu pentru gsp.ro.
Florin Prunea, convins că România va câștiga meciul la „masa verde”
Chestionat pe marginea subiectului, Florin Prunea – care cunoaște foarte bine regulamentele UEFA, fiind delegat – a dat asigurări că România va avea câștig de cauză. Delegației kosovare i s-a comunicat, de altfel, înaintea fluierului de start că scandări precum „Serbia, Serbia” nu vor fi interpretate ca rasism sau discriminare.
„Eu sunt convins că rapoartele sunt făcute ca la carte, cu probe și cu dovezi, care atestă în mod indubitabil că noi am organizat foarte bine jocul. Probabil va fi o amendă pentru obiectele aruncate în teren, un scaun sau ce mai era pe acolo. Scandările suporterilor români nu apar numai în urma conflictului dintre Rrahmani și Alibec, ci și în urma provocărilor. Eu m-am uitat foarte atent pe film.
Ei au fost informați de dinainte de meci că aceste scandări «Serbia, Serbia» nu sunt considerate rasism sau discriminare. N-are ce să fie altceva. Procedurile duc către acest rezultat (n.r. 3-0 în favoarea României, la masa verde). Decizia poate fi una singură și, în afară de 3-0, o penalitate financiară foarte mare pentru ei”, a explicat fostul mare portar.