Răzvan: „Am venit la echipa națională într-un moment foarte delicat”
Lucescu jr se consideră ghinionist pentru că a ajuns la
națională în cel mai greu moment al selecționatei noastre
Înainte de decolarea spre Klagenfurt, Răzvan Lucescu a făcut
ieri câteva remarci, din care a reieșit faptul că vede misiunea sa
la echipa națională drept una ingrată. Selecționerul este în
continuare sceptic cu privire la potențialul actualei
generații.
„Eu am venit la echipa națională într-un moment foarte
delicat. Lumea nu înțelege că nu mai avem fotbaliștii de odinioară
și pune mereu presiune pe mine și pe actualii tricolori”,
spunea ieri Răzvan Lucescu, într-un dialog purtat cu reporterul
ProSport, în timp ce aștepta îmbarcarea în charterul de
Austria.
Mergând mai departe, Lucescu jr spune că acel antrenor care îi va
urma în funcție la națională se poate considera un norocos.
„Eu am luat în piept toată această perioadă grea. Eu sunt
selecționerul de sacrificiu, iar băieții care vin la lot sunt și ei
generația de sacrificiu. Românii vor înțelege însă între timp că
atât poate echipa, iar cel care va veni după mine nu va avea
presiunea pe care am avut-o eu”, a spus Răzvan.
„Nu le
poți spune că sunt cei mai buni decât jucătorilor care pot rezista
acestui mesaj. El reprezintă o mobilizare, dar și o presiune
suplimentară”, Răzvan Lucescu, selecționer
România