Răzvan: „Aroganța** se pedepsește”

La o zi după dezastrul de la Belgrad, Răzvan Lucescu avea glasul
unui om trist. Un astfel de rezultat nu e unul pentru care să poți
folosi sintagme gen „analize la cald” sau „la rece”. E genul de
înfrângere care te va urmări ca antrenor și ca echipă mereu.

E un rezultat la care, ca antrenor, nu te gândești nici în cele mai
negre vise…
Da. E un scor pe care nu mă gândeam vreodată că o echipă a mea îl
poate înregistra. E dureros, e trist, dar din păcate e real.
Cum de a fost posibilă o asemenea evoluție?
Greu, foarte greu de spus. Adică, mai corect spus, e greu să
găsești o explicație, mai ales după o perioadă bună în care eram
convins că suntem pe drumul cel bun. Mă refer la precedentele patru
întâlniri, la felul cum au fost jucătorii, la concentrare, la
atitudine, aspecte pe care eu am insistat atât. Imediat după meci
eram tentat să zic că s-a distrus tot ce se construise în perioada
aceea, dar sunt conștient că nu am voie să gândesc așa.
Categoric că e un context general, dar referindu-ne strict
la meciul cu Serbia. Care sunt cauzele acestui dezastru din punctul
de vedere al antrenorului?
Cel mai simplu de spus și primul gând care îmi vine în minte e
acela că am intrat în figuri pe teren și am făcut pe vedetele! Și
în fotbal, sau mai ales în fotbal, aroganța este cel mai drastic
pedepsită. Vorbind strict de meciul cu Serbia, întâlneam o echipă
hotărâtă și care juca pentru calificare. Aveau o miză imensă, noi
aveam să arătăm că avem caracter, și am arătat că la momentul ăsta
nu avem.

„La 2-0 m-am gândit că va fi
dezastru”

Ce le poate spune un antrenor jucătorilor după un astfel de
meci?
E o discuție mai amplă și știți bine că nu sunt genul de antrenor
care vorbește despre ce este în vestiar. Ne privește doar pe
noi.
Totuși, când ați realizat dezastrul? La pauză era
1-0…
După cel de-al doilea gol. Nu am avut pregătirea mentală necesară
să rezistăm într-un meci cu o asemenea încărcătură și ne-am
prăbușit efectiv. Avuseserăm momente când am fost în meci, dar a
fost prea puțin. După 3-0 și eliminarea lui Cristi, am încercat să
limităm proporțiile scorului, dar nici măcar asta nu am mai fost
capabili. Parcă înnebunisem, în loc să ne apărăm, făceam presing cu
fundașii la linia de mijloc.
Diferența dintre felul cum am jucat în Franța și ce s-a
întâmplat în Serbia e colosală, totuși.
În Franța am fost modești, umili, dornici să facem cât mai multe,
să alergăm, să compensăm prin forța grupului diferențele
individuale dintre jucători. Sârbii au, la rândul lor, fotbaliști
de clasă, titulari la echipe mari din Europa. Noi am fost aceeași
echipă cu aceiași jucători, mulți dintre ei rezerve la formațiile
de club. În momentul în care ne-am pierdut voința și atitudinea, am
pierdut de maniera asta.
Mutu?
Nu e momentul să fac aprecieri individuale. Vom analiza în zilele
viitoare ce a făcut fiecare.

„Normal că sunt nemulțumit de
tot ce s-a întâmplat!”

Ce urmează? V-ați gândit vreo clipă să
renunțați?
Nu. Nici vorbă! Știm unde suntem și vedem ce putem face mai
departe.
Veți renunța la jucători? Sunteți supărat pe
echipă?
Pe echipa națională nu te poți supăra… Cu atât mai puțin eu ca
antrenor. Nu știu acum la cine voi renunța. Asta se va vedea. E
cert că mă nemulțumește ce s-a întâmplat, așa cum e clar că am și
eu partea mea însemnată de vină.
Din păcate, fotbalul românesc a pierdut pe linie și la scor
și la seniori, și la Under 19, și la Under 21…
Așa este. Asta spune multe despre unde suntem acum, dar noi nu
trebuie să ne lamentăm. Nu suntem puși să căutăm explicații, ci să
găsim soluții.
Poate părea ciudată întrebarea, dar v-ați gândit că într-un
fel acest 0-5 vă va permite să luați măsuri pe care la 0-1 nu
le-ați fi luat? Că s-a spart într-un fel, oricât de urât sună,
buboiul…
Nu e vorba de buboi sau nebuboi. Dar pot fi de acord că la 0-1 am
fi adus în discuție lucruri la care acum nu ne mai gândim: penalty
la Marica, nu a fost ofsaid la Mutu sau mai știu eu ce… Măsuri
vor fi, e clar, dar tot eu și cu jucătorii trebuie să le găsim.
Astfel de rezultate dor, categoric, dar trebuie depășite. Asta ne
propunem să facem de sâmbătă noaptea. Nu va fi ușor să uităm
umilința asta, dar nu avem ce face.