„Răzvan, ăsta a fost botezul tău!”**
Seara de sâmbătă i-a oferit lui Mircea Lucescu un noi prilej de mândrie. La debutul la națională, Răzvan a dat senzația că poate face tot ce își propune.
Imediat după meci, a venit telefonul. Unul din alte zeci de apeluri și mesaje. Răzvan era la Marijampole, alături de jucătorii despre care avea să spună câteva minute minute mai târziu că îl fac să se mândrească. Mircea, la Milano, pentru a evita reactivarea laitmotivului “băiatul lui tata”. Au fost mai întâi felicitările, urmate de mesajul calm al seniorului: “Mi-ai dat emoții zece minute. Văzând cum decurge meciul, mi-am dat seama că vom câștiga”.
“Echipă pentru viitor”
Pe lângă opiniile exprimate direct, Mircea Lucescu a analizat meciul și pentru presă. “Echipa a jucat bine și era important pentru viitor să obținem un rezultat bun. Am avut situații de a marca, mai ales că echipa a fost adunată într-o săptămână. Au arătat totuși destul de multă omogenitate, pentru o echipă atât de nouă”, au fost vorbele antrenorului lui Șahtior.