Răzvan Burleanu, criticat de Gică Popescu pentru una dintre cele mai controversate decizii luate înainte de EURO: „Asta înseamnă nepricepere!”

Gică Popescu a criticat modul în care FRF a renunțat la staff-ul medical al naționalei, cu doar o lună înainte de startul Campionatului European. Fostul mare internațional român este de părere că șefii FRF au dat dovadă de nepricepere.

Una dintre cele mai controversate decizii luate de Federație a fost renunțarea la serviciile medicului Pompiliu Popescu, deși mai era o lună până la startul EURO 2016. Gică Popescu susține că fostul medic al naționalei este un profesionist și a fost mazilit doar pentru că era ultimul angajat FRF care aducea aminte de „Generația de Aur”.

Totuși, Gică Popescu este de părere că această măsură ar fi trebuit luată după EURO, pentru a nu-i bulversa pe jucători:

„Am lucrat 15 ani cu doctorul Pompiliu Popescu. Nu mi-a dat nici măcar o singură dată diagnostic greșit. Veneam de la Eindhoven și chiar de la Barcelona să mă consulte doctorul Pompiliu Popescu. OK, nu voiai să mai rămână în FRF firimitură din „Generația de Aur”. Dă-l afară, dar după Campionatul European. Nu poți să-l dai afară cu o lună înainte de EURO. Asta înseamnă nepricepere. Ia-l după EURO, dă-i un buchet de flori, mulțumește-i, chiar dacă nu-l suporți. Fă-o ca în fotbalul important, chiar dacă nu-l suporți!”, a declarat Gică Popescu la Antena 3.

Publicat: 22 06. 2016, 10:05
Actualizat: 22 06. 2016, 10:06