Răzvan Burleanu, mesaj dur pentru Generația de Aur, după calificarea României la EURO 2024! Cum îi pune la punct pe Florin Prunea, Ionuț Lupescu sau Gică Mihali: „Nu și-au dorit asta!” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Duminică, la o zi după calificarea României la EURO 2024, Răzvan Burleanu a transmis un mesaj dur pentru Generația de Aur, în scandalul cu privire la invitațiile trimise pentru meciurile echipei naționale. Președintele FRF i-a pus la punct pe Florin Prunea, Ionuț Lupescu sau Gică Mihali.

Toți foștii internaționali sunt așteptați la meciurile României în calitate de invitați! Răzvan Burleanu, mesaj dur pentru Generația de Aur, după calificarea României la EURO 2024! Cum îi pune la punct pe Florin Prunea, Ionuț Lupescu sau Gică Mihali

Duminică, la scurt timp după revenirea în țară din Ungaria, Răzvan Burleanu a ținut să clarifice un subiect controversat care luat naștere în urmă cu mai mulți ani.

Este vorba despre gloriile echipei naționale, care de multe ori și-au făcut apariția la meciurile României în tribune, printre suporteri, și nu la loja oficială, așa cum se întâmplă în alte țări.

Scandalul a luat din nou amploare recent, când în presa din România s-a dezvăluit că FRF ar fi transmis invitații preferențiale componenților „Generației de Aur”, pentru partida România – Elveția, care e programată marți, 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

În ceea ce privește acest eveniment, Gică Popescu, Florin Răducioiu sau Ilie Dumitrescu au fost invitați, în timp ce Ionuț Lupescu, Florin Prunea sau Gică Mihali nu ar fi beneficiat de același tratament.

Pentru a pune capăt speculațiilor, Răzvan Burleanu a transmis că toate gloriile echipei naționale sunt binevenite la meciurile României, însă pentru a primi o invitație trebuie mai întâi să o solicite:

„Cred că dacă am fi avut un stadion de 100.000 de locuri, cu siguranță că toate biletele ar fi fost acordate (n.r. – pentru meciul cu Elveția).

Nu există niciun mare jucător de fotbal care să își fi dorit să fie prezent la un meci al echipei naționale și care să nu fi primit o invitație. Gândiți-vă că încă din 2014 am fost inițiatorii acestui proiect. Oamenii care plâng în momentul de față că nu au fost invitați sunt oameni care nu și-au dorit să fie alături de echipa națională. Nu au solicitat niciodată. Așa că, dacă își doresc, au cum să o facă”, a declarat Răzvan Burleanu.

Edi Iordănescu a avut o contribuție enormă în ceea ce privește crearea unei culturi a performanței la nivelul primei reprezentative, care a produs o reacție la nivelul jucătorilor. Și am văzut-o tradusă în ceea ce numim o familie, într-o dorință unică, și anume în a reuși împreună. Acesta a fost elementul diferențiator în această campanie”, a mai spus Răzvan Burleanu, la sosirea în țară.

Dorinel Munteanu, dezamăgit că a fost lăsat să vadă din tribune un meci de la Euro 2020

La Euro 2020, turneu final care s-a disputat în 2021, din cauza pandemiei de Covid-19, Gică Hagi, Gică Popescu sau Dorinel Munteanu au văzut partida Austria – Macedonia de Nord, disputată pe Arena Națională, de la Tribuna a 2-a. În schimb, în zonele VIP ale celui mai mare stadion al României au fost prezente mai multe personaje din lumea politică, fapt care le-a deranjat pe gloriile echipei naționale.

La acel moment, Dorinel Munteanu a răbufnit public:

„Pentru mine a fost o surpriză foarte mare că am primit un loc la tribuna a doua. Ce să spun? Nu am cuvinte. Din păcate, am fost repartizat în acea zona. Chiar l-am sunat pe Gică Popescu și l-am întrebat unde are bilet. Mi-a zis că la tribuna a doua.

La un asemenea eveniment… ce să facem.. Am zis că mă duc pentru fotbal. Pentru mine nu înseamnă nimic un loc pe fotoliu sau la VIP. Ce să spun, așa am fost repartizat, tratat. Mă doare sufletul, dar ce să facem”, declara Dorinel Munteanu, în vara anului 2021.

Publicat: 19 11. 2023, 15:09
Actualizat: 19 11. 2023, 16:05