Răzvan Burleanu rupe tăcerea despre negocierile cu Edi Iordănescu. Detalii despre contractul pe care FRF i l-a oferit și de ce nu s-a semnat un acord
În ultimele săptămâni, Răzvan Burleanu și Edi Iordănescu au purtat mai multe discuții pentru prelungirea contractului pe care îl are actualul selecționer al naționalei de fotbal a României.
Primul care a vorbit public despre negocieri și a oferit câteva amănunte importante a fost Iordănescu Jr. Însă, marți, 4 iunie, a venit rândul președintelui FRF să își spună punctul de vedere.
De ce nu a bătut Edi Iordănescu palma cu Răzvan Burleanu? Noi detalii din culisele negocierilor
Misterul continuă să planeze asupra negocierilor pe care Răzvan Burleanu le poartă cu Edi Iordănescu pentru prelungirea contractului acestuia din urmă. Luni, 3 iunie, selecționerul a vorbit în cadrul unei conferințe de presă și a mărturisit că a purtat mai multe discuții cu președintele FRF, fără a ajunge la un numitor comun. Deși a spus că își dorește să continue pe banca echipei naționale și după EURO 2024, Iordănescu Jr. a lăsat de înțeles că un acord între el și Răzvan Burleanu este departe de a fi încheiat. În plus, tehnicianul a creat și mai mult mister în jurul acestui subiect, deoarece nu a spus concret ce blochează negocierile. Edi Iordănescu a transmis că partea financiară nu e un impediment, deoarece nu a pus salariul său pe primul plan: „Banii au fost ultima problemă pentru mine”, a spus răspicat selecționerul.
Cât despre susținerea Federației Române de Fotbal, antrenorul a avut de spus doar cuvinte frumoase: „La fel de tare vreau să subliniez faptul că am fost nu mulțumit, ci foarte mulțumit de tratamentul pe care l-am avut din partea Federației, a președintelui, a oamenilor din jurul dânsului. Am simțit suport, încredere, oameni care mi-au fost alături, plus o preocupare mare. Asta dă un anumit confort”, a mai punctat Edi Iordănescu.
În ciuda acestui celor menționate, părțile implicate în negocieri întârzie să ajungă la o înțelegere.
Pus în postura de a lămuri toată această situație și de a explica ce blochează negocierile dintre FRF și Edi Iordănescu, președintele Răzvan Burleanu a declarat următoarele:
Sunt detalii de contract. Pot să vă spun e că de data aceasta e un contract pe termen mai lung. Perioada de 4 ani de zile nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării de domnul Edi Iordănescu. Au fost alte subiecte care au avut nevoie de câteva zile. Dar acum să nu credeți că s-a discutat acest subiect zi de zi. Nu am vrut să punem o presiune în plus, un stres suplimentar pe el și pe staff-ul tehnic. Ce ne-am dorit cel mai mult a fost să avem o stare de spirit bună la nivelul echipei naționale. Și i-am dat tot timpul de care crede el că are nevoie pentru a citi contractul, pentru a reflecta asupra fiecărei clauze…”, a transmis Răzvan Burleanu, marți, 4 iunie, în cadrul unei conferințe de presă.
FRF trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu
În continuare, Răzvan Burleanu a spus că și-ar dori să poată ajunge la un acord cu Edi Iordănescu înainte de plecarea echipei naționale în Germania, însă nu poate garanta acest lucru. În plus, președintele FRF a lăsat de înțeles că organizația condusă de el este deja pregătită și pentru o eventuală despărțire de actualul selecționer:
Ne dorim în continuare ca el să continue pe banca echipei naționale. Asta ne dorim, ca până la plecare să putem să știm dacă vom continua cu el după EURO. În același timp, orice organizație trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu. (n.r. – Despre faptul că ar pleca la o echipă de club) Chiar am discutat acest subiect, a spus că a fost scoasă din context această declarație. Edi Iordănescu are parte de aceeași susținere din partea Federației, atât timp cât propunerea este pentru un mandat de 4 ani de data aceasta și nu unul mai redus. Toate aceste gesturi arată care e poziția Federației Române de Fotbal. Ne dorim să contiue”, a încheiat Răzvan Burleanu.