Răzvan dă cărțile pe față în ‘cazul Mutu’: „Nu-l mai chem la națională”
Răzvan Lucescu a anunțat astăzi că nu se va mai baza pe
serviciile atacantului Adrian Mutu din cauza lipsei lui de respect
pentru regulamentul impus la naționala României.
„Disciplina este pe primul loc pentru mine și nu le voi
permite jucătorilor să încalce regulamentul. Mutu a făcut acest
lucru înaintea meciului cu Serbia, atunci când a consumat alcool
într-un club de noapte. Ă‚sta-i un exemplu bun pentru colegii lui?
Nu vreau să încurajez astfel de comportamente, așa că el nu va mai
juca la națională atâta timp cât sunt eu aici […]
Oricine poate vedea că suntem pe un drum bun. În acest moment, în
România sunt foarte mulți jucători tineri și talentați care pot
avea succes„, a spus Lucescu jr în ziarul
ucrainean Izvestia.
Scandalul de la națională, dintre Răzvan Lucescu și Adrian Mutu, a
pornit după meciul dintre Serbia și România, scor 5-0, atunci când
„Briliantul” a fost suspectat de non combat. Ceea ce a urmat a fost
o adevărată telenovelă a fotbalului românesc, plină de amenințări,
opinii pro/contra ori sugestii.