Răzvan, dezamăgit de fanii din Ghencea!** „În provincie va fi mult mai bine”

Răzvan Lucescu crede că Marica, Chivu și compania au fost
timorați în meciul cu Franța, dar spune că naționala a arătat că
poate face orice, chiar dacă joacă împotriva unor jucători de
superclasă. Selecționerul se arată dezamăgit de fanii de la meciul
cu Austria și spune că provincia se va descurca mult mai
bine.

„Meciul cu Franța, a fost un meci foarte tare și greu. Sunt
multe vedete acolo, iar rezultatul obținut de ei la Belgrad spune
multe și în ce condiții! Noi ne-am propus să jucăm, să-i blocăm,
însă nu s-a putut, nu ne-au lăsat să jucăm. Am început cam
timorați, însă prin implicarea totală a jucătorilor am trecut
peste. Am arătat că orice este posibil dacă îți dorești cu
adevărat. Nu pot să discut pregătirea unui astfel de meci. Avem
jucători conștienți de însemnătatea jocului. Am plecat de la ideeea
că trebuie să credem în noi. Chiar dacă sunt super valori, au și ei
probleme. Am încercat să vedem cum stau și ne-am văzut numai de joc
și nu ne-am pierdut concentrarea”,
a declarat Răzvan
Lucescu la Sport Total FM.

Antrenorul naționalei spune că suporterii trebuie să vină la meci
indiferent de miză. Ultimul meci al României pe teren propriu va fi
cu Feroe și, cel mai probabil, se va juca la Piatra Neamț.

„Cred că este corectă decizia de a juca și în provincie.
Mi-a părut rău că în Ghencea au venit atât de puțini spectatori.
Este adevărat că meciul nu mai avea miză, însă când este vorba de
echipa națională trebuie să mergem indiferent de miză. Cred că
provincia răspunde, la ora actuală, mult mai bine, la acest
capitol, față de capitală
„, a mai spus selecționerul
României.

Răzvan Lucescu a declarat că este în continuare bine primit în
Ștefan cel Mare și că între el și Mircea Lucescu nu are cum să
intervină vreun conflict.

„Nu este nimic adevărat despre ce s-a scris în legătura cu vizitele
mele la stadionul Dinamo. Nu mi-a spus nimeni să nu mai vin să-i
văd pe jucători. Nu este adevărat nici faptul că mi-am răcit
relația cu tatăl meu. Sunt numai aberații”,
spune Răzvan
pentru Sport Total FM.

Lucescu jr. răspunde criticilor lui Mititelu și spune că Florin
Costea și ai lui vor fi selecționați atunci când vor merita.

„Nu am nimic cu Craiova. Pe mine mă interesează ca un jucător să
joace, să-și vadă de treabă și să fie concentrat meci de meci. Când
voi considera că există la Craiova un astfel de jucător, îl voi
chema
„, a declarat Răzvan Lucescu.

Publicat: 13 09. 2009, 18:47
Actualizat: 13 09. 2009, 19:06