Ceva îl apasă pe Răzvan Lucescu. Ieri, selecționerul a apărut în fața ziariștilor cu un aer vădit iritat și și-a început discursul cu o cu totul altă temă decât cea a meciului cu Polonia, care prilejuia conferința. Îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna, la costum, Răzvan privește undeva în spatele camerelor și se adresează ziariștilor răspunzând parcă unei întrebări nepuse încă. „Sunt la al șaptelea meu meci în acest mandat la națională, am avut patru jocuri în deplasare, două acasă, e un început de care sunt mulțumit. Încă de la preluare, s-a lăsat senzația că la echipa națională este o situație dezastruoasă”… Verbele lui Răzvan încep apoi să curgă, formulate impersonal, și adresate cumva, indirect, unor destinatari numai de el știuți. „S-a depășit orice limită, am fost jignit, s-au spus lucruri urâte…” Apoi încă o frază, care șochează. „Chiar dacă foarte mulți nu vor, noi vom merge la CE din 2012”. „Se victimizează, cine și-ar putea dori ratarea calificării?!”, murmură ziariștii între ei, nedumeriți… A calculat peste 30 de mandate Răzvan continuă în aceeași notă. Fără să-l fi acuzat cineva de ineficiență, ține să precizeze că este într-un top al selecționerilor, unul calculat de el. „Au fost peste 30 de mandate la echipa națională. Dintre toate, dacă luăm în calcul cum s-a debutat, cât am și eu până acum, șase meciuri, sunt undeva pe locul patru”, dezvăluie selecționerul. Cineva se grăbește și schimbă subiectul. Neinspirată alegerea momentului. „De sănătatea lui Mutu ce ziceți?” „Nimic, nu comentez acest subiect, nu am ce să spun despre starea lui Mutu”, vine răspunsul, cu o vădită iritare. „Nu înțeleg nimic ăștia, ce mesaj încerc eu să transmit și ce mă întreabă ei…”, par a spune ochii selecționerului. „Îl educ eu pe Mutu la 30 de ani?” Altă întrebare. Tot despre Mutu, și Răzvan nu mai rezistă. Erupe. „Câți ani are Mutu, domnișoară? 30? Păi este datoria mea să-l educ eu pe Mutu la 30 de ani? Eu plec de la ideea că încerc să scot ce e mai bun de la fiecare om. Dacă cineva îmi întoarce spatele, e treaba lui…” În sfârșit, o întrebare pe care abia o aștepta. „V-ați obișnuit cu atacurile președinților?” „Am fost șocat, pentru că au venit într-un moment de neînțeles. O să mă obișnuiesc. Nimeni nu are de câștigat dacă naționalei nu-i merge bine. Dacă ne calificăm la EURO 2012, e important, dacă ratăm calificarea, nu e o dramă”, încheie Lucescu jr, aducând iar mirarea pe fețele din sală…
„Mai interesează pe cineva meciul cu Polonia?” Dă să plece, dar mai rămăsese o dispută de tranșat. Insinuările că s-ar fi implicat în programarea meciului Brașov – Urziceni sâmbătă. Răspunsul, tot impersonal. „Cei care au încercat să mă pună în această lumină au greșit mult. Am cerut FRF ca de-acum să nu mai fie meciuri luni”. Înainte de a se ridica, o voce timidă îndrăznește să aducă în discuție și meciul cu Polonia. „Păi interesează pe cineva asta?”…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER