Răzvan, iritat!
Ceva îl apasă pe Răzvan Lucescu. Ieri, selecționerul a apărut în
fața ziariștilor cu un aer vădit iritat și și-a început discursul
cu o cu totul altă temă decât cea a meciului cu Polonia, care
prilejuia conferința.
Îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna, la costum, Răzvan privește
undeva în spatele camerelor și se adresează ziariștilor răspunzând
parcă unei întrebări nepuse încă. „Sunt la al șaptelea meu meci în
acest mandat la națională, am avut patru jocuri în deplasare, două
acasă, e un început de care sunt mulțumit. Încă de la preluare, s-a
lăsat senzația că la echipa națională este o situație
dezastruoasă”…
Verbele lui Răzvan încep apoi să curgă, formulate impersonal, și
adresate cumva, indirect, unor destinatari numai de el știuți. „S-a
depășit orice limită, am fost jignit, s-au spus lucruri urâte…”
Apoi încă o frază, care șochează. „Chiar dacă foarte mulți nu vor,
noi vom merge la CE din 2012”. „Se victimizează, cine și-ar putea
dori ratarea calificării?!”, murmură ziariștii între ei,
nedumeriți…
A calculat
peste 30 de mandate
Răzvan continuă în aceeași notă. Fără să-l fi acuzat cineva de
ineficiență, ține să precizeze că este într-un top al
selecționerilor, unul calculat de el. „Au fost peste 30 de mandate
la echipa națională. Dintre toate, dacă luăm în calcul cum s-a
debutat, cât am și eu până acum, șase meciuri, sunt undeva pe locul
patru”, dezvăluie selecționerul.
Cineva se grăbește și schimbă subiectul. Neinspirată alegerea
momentului. „De sănătatea lui Mutu ce ziceți?” „Nimic, nu comentez
acest subiect, nu am ce să spun despre starea lui Mutu”, vine
răspunsul, cu o vădită iritare. „Nu înțeleg nimic ăștia, ce mesaj
încerc eu să transmit și ce mă întreabă ei…”, par a spune ochii
selecționerului.
„Îl educ eu pe Mutu la 30 de
ani?”
Altă întrebare. Tot despre Mutu, și Răzvan nu mai rezistă. Erupe.
„Câți ani are Mutu, domnișoară? 30? Păi este datoria mea să-l educ
eu pe Mutu la 30 de ani? Eu plec de la ideea că încerc să scot ce e
mai bun de la fiecare om. Dacă cineva îmi întoarce spatele, e
treaba lui…”
În sfârșit, o întrebare pe care abia o aștepta. „V-ați obișnuit cu
atacurile președinților?” „Am fost șocat, pentru că au venit
într-un moment de neînțeles. O să mă obișnuiesc. Nimeni nu are de
câștigat dacă naționalei nu-i merge bine. Dacă ne calificăm la EURO
2012, e important, dacă ratăm calificarea, nu e o dramă”, încheie
Lucescu jr, aducând iar mirarea pe fețele din sală…
„Mai
interesează pe cineva meciul cu Polonia?”
Dă să plece, dar mai rămăsese o dispută de tranșat. Insinuările că
s-ar fi implicat în programarea meciului Brașov – Urziceni sâmbătă.
Răspunsul, tot impersonal. „Cei care au încercat să mă pună în
această lumină au greșit mult. Am cerut FRF ca de-acum să nu mai
fie meciuri luni”.
Înainte de a se ridica, o voce timidă îndrăznește să aducă în
discuție și meciul cu Polonia. „Păi interesează pe cineva
asta?”…