Răzvan Lucescu face o analiză a adversarelor României din grupa D! **Vezi opiniile selecționerului!

Ieri s-au tras la sorți grupele pentru Preliminariile
Campionatului European din 2012. Chiar dacă la prima vedere
adversari precum Belarus, Albania sau Bosnia par destul de
accesibili, Răzvan Lucescu pare îngrijorat.

Selecționerul este de părere că România a picat într-o grupă
foarte grea, cu adversari care au crescut foarte mult în ultimii
ani. Lucescu jr. a făcut o analiză a echipelor pe care naționala
României le va întâlni în Preliminarii:

FRANȚA
Probabil că și Franța s-a plictisit de
noi. Din punctul meu de vedere, sunt foarte multe lucruri care se
pot întâmpla până la meciul cu Franța. Nu știu ce se va întâmpla cu
Domenech. E și Campionatul Mondial la mijloc. În campania trecută
de calificare s-au calificat de pe locul doi pentru că s-a lovit de
noi, iar la Belgrad a jucat în 10 oameni încă din minutul 9. Este o
echipă care n-are liniște.

BOSNIA
Grupa în care am picat este foarte grea.
Cei care au spus că e ușoară poate au vrut să transmită un mesaj
pozitiv. Bosnia și Albania nu spun multe lucruri. Dar istoria
recentă a Bosniei ne dă de gândit. Are jucători la echipe mari și a
pierdut la baraj cu Portugalia calificarea la Campionatul
Mondial

BELARUS
Am vorbit cu antrenorul Belarusului, care
mi-a zis că ei investesc foarte mult în fotbal. Sunt foarte mulți
jucători care pleacă de la ei în campionatele mai puternice, mai
ales în Rusia. Acum nu se mai mulțumesc doar cu participarea în
preliminarii, ci se vor calificări.

ALBANIA
În Albania se va câștiga foarte greu. Este o
grupă echilibrată și e posibil ca multe echipe să piardă puncte
între ele. Chiar și Franța. E posibil ca foarte mulți să nu
cunoască amănunte despre ce se întâmplă în aceste țări. Aș prefera
ca oamenii din lumea fotbalului să gândească mult mai echilibrată.
Obiectivul nostru este să ne calificăm! Dacă nu, vă spun la
revedere”
, a declarat Răzvan Lucescu la DigiSport, în
cadrul emisiunii Fanatik Show

Nici Ilie Dumitrescu nu crede că echipa lui Lucescu va avea o
misiune ușoară în Preliminarii: „Este o grupă delicată și
dificilă. Hai să privim ce s-a întâmplat în ultima campanie.
Porneam ca favoriți, dar am pierdut cu 3-0 la un meci la care a
lipsit Mutu. Răzvan are o mare problemă. Trebuie să găsească
jucători cu personalitate”

Publicat: 08 02. 2010, 18:32
Actualizat: 08 02. 2010, 18:45