Răzvan Lucescu și-a dorit ca tatăl său să antreneze naționala, iar acum îi transmite un mesaj de susținere lui Mirel Rădoi. „Nu a avut un început prea bun”
Răzvan Lucescu a fost numit la națională la vârsta de 40 de ani. Noul selecționer are cu doi ani mai puțin. Răzvan Lucescu îl susține pe Mirel Rădoi deși și-ar fi vrut ca tatăl său să antreneze din nou echipa națională.
Răzvan Lucescu și Mirel Rădoi au dat bătălii aprige pe terenul de fotbal. S-au înfruntat chiar și în celebra „dublă” Steaua-Rapid, din „sferturile” Cupei UEFA din 2006. Cei doi au lucrat bine la echipa națională, dar Mirel Rădoi s-a retras de la prima reprezentativă chiar în mandatul lui Lucescu junior. Rădoi s-a contrat cu Ionuț Lupescu și a anunțat la televizor că a închis capitolul echipa națională. „Răzvan nu știe, dar află acum”, a spus fostul internațional, în anul 2010.
După zece ani, Răzvan Lucescu îi transmite un mesaj de susținere noului selecționer deși acum o lună spunea că tatăl său este cea mai bună variantă pentru banca naționalei României.
„Cred că ar fi fost cea mai indicată variantă! O uriaşă experienţă, un antrenor învingător, e pe locul 2 all-time ca trofee, după Ferguson. Ar fi fost ultima posibilitate de a antrena România şi de a da la final de carieră ceva fotbalului românesc. Poate că el ar fi zis că nu mai vrea, dar părerea mea asta e: are o experienţă uriaşă, incredibilă, plus că la vârsta lui s-ar impune mai degrabă ca selecţioner”, spunea în Gazeta Sporturilor Răzvan Lucescu pe 25.11.2019.
„Este cea mai corectă numire pentru echipa națională având în vedere relația cu jucătorii de perspectivă ai fotbalul românesc. L-am apreciat enorm chiar și în perioada în care am fost rivali. Este o personalitate deosebită, un jucător care dădea totul pe teren. Era antrenorul din teren”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Știrile Tvr.
Avantajele lipsei de experiență
CV-ul lui Mirel Rădoi nu include decât două echipe. O perioadă scurtă, agitată și fără prea multe victorii la FCSB și un mandat de succes la echipa națională de tineret. Cu această națională, Mirel Rădoi a jucat în semifinala Campionatului European de tineret și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul acesta.
„A obținut această calificare la Olimpiadă cu echipa națională. Are entuziasm pentru că este tânăr și înțelege jocul foarte bine. Nu a avut un început prea bun (n.r. perioada petrecută la FCSB), dar asta l-a ajutat să vină cu mai multă dorință de revanșă”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Știrile Tvr.
„Sunt mai multe aspecte atunci când vorbim de vârstă: dacă vorbim de experiență, nu mă ascund, e un dezavantaj. Dar în privința altor lucruri e un avantaj. Am pasiune, dorință, forță de lucru, sunt determinat să facem lucrurile să meargă cât mai bine”, a declarat Mirel Rădoi într-un interviu acordat site-ului Federației Române de Fotbal.