Răzvan Marin a fost desființat înaintea partidelor cu Germania și Armenia. Fostul conducător de club, Dinu Gheorghe, este de părere că mijlocașul celor de la Cagliari nu este un fotbalist pe care să te bazezi că-ți duce două partide, într-un timp atât de scurt, la un nivel foarte bun.
Dinu Gheorghe lasă de înțeles că Răzvan Marin ar fi un jucător supraevaluat, a cărui valoare este dată de poziția din clasament a echipei la care joacă, Cagliari.
Formația antrenată de Walter Mazzari este ultima în Serie A, cu doar trei rezultate de egalitate în registrate în primele șapte runde. Răzvan Marin a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei în acest start de sezon, cu trei pase decisive de gol.
Naționala României va întâlni Germania, la Hamburg, pe 8 octombrie, într-o partidă ce se anunță infernală pentru naționala lui Mirel Rădoi. Dacă contra nemților toți jucătorii vor fi 100% din punct de vedere fizic, nu același lucru se poate spune și despre partida de peste trei zile, cu Armenia.
Mirel Rădoi are nevoie de jucători capabili să ducă două meciuri în decurs de trei zile, ce se anunță de o intensitate fantastică. Fizic și psihic, selecționerul are nevoie de cei mai puternici jucători. Dinu Gheorghe are dubii în ceea ce-l privește pe Răzvan Marin, pe care nu-l consideră capabil să ducă ambele dueluri la cel mai înalt nivel.
”Răzvan Marin joacă constant în Serie A, dar să spunem ceva. Joacă la ultimul loc. Evoluții modeste în ultima perioadă, și pentru el și pentru echipă. Nu știu dacă poate duce două jocuri în 3-4 zile. Repet: jocul cu Armenia are o încărcătură extraordinară pentru soarta acestei campanii”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Pentru această acțiune, Mirel Rădoi a convocat mai mulți mijlocași centrali, care pot acoperi bine zona de acțiune a lui Răzvan Marin: în principal – Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu; apoi – Alexandru Albu, Alexandru Maxim sau chiar Dragoș Nedelcu mai pot juca în linia mediană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER