Răzvan Marin, supărat după penalty-ul ratat în România – Georgia: „Dacă marcam, întorceam și rezultatul”
Răzvan Marin, mijlocașul în vârstă de 25 de ani al lui Cagliari, a ratat un penalty în minutul 65 al partidei amicale dintre România și Georgia, scor 1-2.
România și Georgia s-au întâlnit în cadrul unui meci amical încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-1. Georgienii au deschis scorul în minutul 61, prin reușita lui Mikautazde, și au dus scorul la 2-0, în minutul 72, prin Aburjania. Andrei Ivan a redus din diferență, în minutul 78.
Internaționalul român s-a declarat supărat după ce a trimis mingea peste poarta georgienilor, însă așteaptă ca naționala să se întoarcă cu un rezultat mai bun din Anglia.
Răzvan Marin, dezamăgit după penalty-ul ratat în România – Georgia
Totuși, Răzvan Marin vede și o parte bună după eșecul cu Georgia: atitudinea pe care au avut-o elevii lui Mirel Rădoi.
„A venit penalty-ul într-un moment important, era 1-0 pentru ei… Sunt sigur că dacă marcam întorceam și rezultatul. Am ratat, acum mergem înainte. Nu pot schimba nimic, doar că îmi pare rău, pentru că era un moment important.
O să analizăm cum trebuie și acest meci, o să luăm părțile bune pe care le-am făcut și bineînțeles că trebuie să băgăm capul în pământ și să mergem în Anglia să facem o prestație bună. Credeți că noi nu ne dorim să câștigăm sau să dăm tot ce e mai bun din nou să aducem victorii echipei naționale? Până la urmă reprezentăm o țară întreagă. Din păcate, nu putem schimba nimic. Nu putem să ne luăm acum de Pușki sau de Tase că am pierdut aceste două meciuri (n.r. cei doi fiind eliminați cu Armenia, respectiv Georgia).
În primul rând, trebuie să ne gândim individual ce am făcut bine și ce nu am făcut bine. Trebuie să păstrăm atitudinea bună. Mister e lângă noi, va rămâne lângă noi și atât am de spus”, a spus Răzvan Marin, la Pro X.
Pentru România urmează meciul amical cu Anglia, programat duminică, 6 iunie, de la ora 19:00, pe Stadionul Riverside, din Middlesbrough.