Răzvan Raț, reacție genială în cazul „banderola”: „Haideți să nu vorbim despre lucruri sfinte!”
Răzvan Raț, cel mai experimentat jucător al lotului României care va merge la EURO 2016, e împăcat cu gândul că nu va avea banderola pe braț la turneul final din Franța, dar, chiar și așa, și-a făcut timp pentru o reacție neobișnuită la finalul meciului cu Georgia, în care a fost căpitan, în absența lui Chiricheș.
În cantonamentul din Italia, Anghel Iordănescu a luat decizia de a-i acorda mai multă încredere lui Vlad Chiricheș, pe care l-a responsabilizat cu banderola de căpitan. Imediat după meciul cu RD Congo, Raț a spus că nu cunoaște motivele pentru care a fost deposedat de banderolă, iar declarația fundașului stânga a stârnit multe reacții.
La finalul partidei cu Georgia, când lucrurile erau clare și toată lumea cunoștea faptul că banderola de căpitan va sta pe brațul lui Vlad Chiricheș în Franța, Raț a avut o reacție genială. „Haideți să nu vorbim despre lucruri sfinte!”, a spus apărătorul lui Rayo Vallecano în momentul în care a fost întrebat despre „căpetenia” naționalei.
Liderul selecțiilor din lotul care va face deplasarea în Franța, Răzvan Raț a purtat banderola de 28 de ori în întreaga carieră la echipa națională, clasându-se pe locul al șaselea all-time la acest capitol, anunță Dolce Sport.