Răzvan vrea Italia! „Nu trec printr-o perioadă fastă”** Lupescu: „Îi băgăm noi în formă…”
Duminică, de la 13:00, naționala României își va afla
adversarele din grupa de calificare pentru Euro 2012, iar delegația
tricolorilor s-a deplasat astăzi la Varșovia pentru a participa la
tragerea la sorți.
Tricolorii vor fi reprezentați în Polonia de Răzvan Lucescu, Ionuț
Lupescu, Adalbert Kassai și Daniel Prodan, iar drumul spre Varșovia
a constituit prilejul perfect pentru oficialii FRF de a face
pronositcuri în privința configurației grupei preliminare.
„50 de
euro pe Italia!”
Majoritatea tricolorilor și a oamenilor de fotbal au convenit deja
că Rusia și Croația reprezintă cele mai facile adversare din Urna
1, însă selecționerul pare convins că vom întâlni un adversar de
clasă.
„Vreau Italia în grupa noastră. Simt eu că vom pica cu
ei„, a anunțat Răzvan, care, mai mult, s-a oferit chiar să
parieze cu Lupescu și Compania pe numele adversarei din primul
eșalon valoric. „Diseara, la cina, facem un pariu pe 50 de
euro. Eu merg pe Italia! Nu trec printr-o perioadă fastă
acum„, le-a transmis Lucescu Jr. celorlalți membri ai
delegației, iar răspunsul lui Lupescu a venit prompt:
„Răzvane, mereu când au jucat cu noi nu treceau printr-o
perioada fastă și i-am băgat noi în formă„.
Nas în
nas cu Capello
Ajunși în Polonia, Lucescu și Lupescu au fost recunoscuți și
înconjurați rapid de mulțimea avidă de autografe. Sesiunea s-a
încheiat brusc însă, când în aeroport și-a făcut apariția delegația
Angliei, condusă de Fabio Capello. Întâlnirea cu selecționerul
insularilor i-a întărit convingerea lui Ionuț Lupescu că sorții ne
vor aduce Anglia, adversara perfectă din toate punctele de vedere
pentru directorul general al FRF.
În 1984
ne-am calificat chiar și din urna a treia
Tricolorii s-au calificat de patru ori la turneul final
continental, iar de două ori au fost la un fir de iarbă să ajungă
în elita Europei. Naționala de fotbal a României a ratat CE 1992
pentru că nu a fost în stare să câștige în Bulgaria, deși vecinii
de la Sud mai aveau puțin să-și bage mingea în poartă, numai să ne
ajute (scor final 1-1). Al doilea rateu „la mustață”: CE 2004.
Totul s-a jucat în ultimul meci, în Danemarca (scor 2-2), când
arbitrul a prelungit meciul până în minutul 96, iar tricolorii nu
au știut să gestioneze finalul jocului.
URMĂ‚REȘTE TRAGEREA LA SORȚI LIVE PE WWW.PROSPORT.RO,
DUMINICĂ‚, DE LA 13:00
ProSport Ghicește grupa României pentru Euro 2012 și câștigi o
minge! CLICK AICI