Reacția fanilor față de Tănase i-a uimit pe spanioli: **”Cum pot suporterii să își fluiere propriul jucător de la națională?”
România a fost întâmpinată cu un val de simpatie neașteptat la București, unde 26.000 de oameni au fost prezenți să-i încurajeze pe elevii lui Pițurcă într-un meci cu o echipă din lumea a treia a fotbalului. A fost cea mai mare audiență realizată vreodată de națională într-un duel cu o țară atât de slab clasată în clasamentul FIFA, însă sărbătoarea a fost stricată pe final, când cei mai mulți dintre suporteri au ales să îl huiduie și să îl fluiere pe Cristi Tănase.
Fostul jucător al Stelei, Laurențiu Roșu, nu își explică atitudinea avută de fani și a dezvăluit că un prieten al său din Spania a rămas interzis când a văzut cum se comportă suporterii naționalei.
„Îmi plac Tănase, Chiricheș și Bourceanu, un jucător care recuperează multe mingi la mijlocul terenului.
Nu cred că publicul trebuia să-l fluiere pe Tănase. Nu poți fi perfect, cu toții avem momente când nu jucăm bine. Un prieten spaniol m-a întrebat cum este posibil ca suporterii să fluiere propriul jucător de la echipa națională.”, a spus fostul mare internațional, pentru Dolce Sport.
Chiar dacă este impresionat de jocul echipei sale de suflet, Roșu admite că roș-albaștrii nu au întâlnit până acum adversari redutabili. Forța grupului și valoarea jucătorilor se vor vedea în momentul în care echipele puternice vor fi opozanții echipei din Ghencea.
„Reghecampf încearcă să formeze un grup foarte bun, unit, iar acest lucru se vede în jocul echipei. A început bine campionatul, însă depinde de cum va înfrunta următoarele meciuri importante. Atât în cupele europene, cât și în campionat, steliștii au avut un program mai accesibil. Iar singurul meci puternic, cu Vaslui, l-au pierdut. De acum vor veni meciurile mai dificile, vom vedea cum se vor descurca.
Ținând cont de faptul că atâția jucători au fost convocați la echipa națională, înseamnă că au valoare, iar rezultatele din campionat au dus la acest lucru. Steliștii au unul dintre cele mai bune loturi„, a spus Roșu la Dolce Sport.