Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este optimist după ce naționala României și-a aflat adversarele din preliminariile pentru calificarea la Campionatul European din 2020.
Tricolorii lui Contra sunt în grupa F, unde vor întâlni naționalele Spaniei, Suediei, Norvegiei, Insulelor Feroe și Maltei.
„Este o grupă de nivel mediu, cu trei echipe de nivel apropiat.
Și Suedia și Norvegia au făcut două turnee de Liga Națiunilor foarte bune și mai mult decât atât cred că o să avem o dificultate în ceea ce privește calendarul pentru că distanțele sunt foarte lungi și atunci va conta acest lucru foarte mult.
Cu nordicii ne-am descurcat mai bine decât cu țările din Balcani.
Cred că ne putem califica. Ne-am dori ca ultimul meci să fie cu Feroe și să sărbătorim alături de ei calificarea„, a spus Răzvan Burleanu, la finalul tragerilor la sorți, care a fost întrebat și de promisiunea făcută de selecținerul selecționatei tricolorilor după aflarea grupei:
„A zis că ne vom califica, e cert. Cu toții ne dorim acest lucru.
Ne bucurăm că suntem cu Spania. Cred că o să le facem concurența cu suporterii acolo, mă aștept la un număr mare de români în Spania„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER