Gigi Becali a reacționat, după interviul acordat în EXCLUSIVITATE de Cristi Săpunaru în ProSport. Fundașul lui Porto a anunțat că se gândește serios să se retragă de la echipa națională, după afirmațiile lui Becali.
Patronul Stelei și-a cerut scuze pentru ce a spus la finalul meciului cu Franța, când l-a acuzat pe fundaș că „s-a dat lovit”.
„Ce vină are naționala cu ce am spus eu? El poate să se supere pe mine, nu pe națională. Eu am spus o bârfă, ce am auzit în tribună. Mie chiar îmi place ca fotbalist Săpunaru. Dacă el vrea să se retragă după o bârfă, înseamnă că e chiar adevărat. Săpunaru să mă ierte că am zis așa ceva.
Chiar dacă este sau nu este adevărat, să nu facă gesturi de retragere. Îmi cer scuze ca să nu se interpreteze. Îmi cer scuze, Săpunaru este un jucător valoros. Ce-a spus Gigi Becali nu este adevărat, Becali minte!”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER