Reacția lui Mircea Lucescu despre conflictul cu familia Iordănescu. Mesajul tăios al selecționerului României: „Ne e frică de cifre? Nu e vina mea”
Chestionat despre conflictul cu familia Iordănescu, Mircea Lucescu a rămas ferm pe poziție. Ba chiar a transmis un mesaj tăios, adăugând că statistica îi dă dreptate.
Reacția a venit în contextul în care Andrei Iordănescu, fratele fostului selecționer, Edi Iordănescu, a susținut că „Il Luce” a fost lipsit de fair-play în momentul în care a afirmat că România s-a aflat pe ultima poziție la Euro 2024, într-un clasament al posesiei.
Acum, tricolorii se pregătesc pentru duelul cu Cipru din ultima etapă a Ligii Națiunilor și vor să obțină o nouă victorie. Cu atât mai mult cu cât această competiție oferă o șansă în plus de calificare la Mondialul din 2026.
Mircea Lucescu, mesaj tăios despre conflictul cu familia Iordănescu
Mircea Lucescu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Edi Iordănescu, reiterând că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l convinge să nu plece după Campionatul European, dar a evidențiat din nou problemele cu care se confruntă prima reprezentativă. De asemenea, a vorbit despre contribuțiile importante ale lui Gică Hagi și Mirel Rădoi la construirea actualului nucleu de jucători, supranumit „Generația de Suflet”.
„Eu nici nu am citit și nici nu vreau să citesc. Eu tot timpul am spus că a făcut o treabă bună. M-am întâlnit înainte, am fost obligat să iau o echipă națională când nu era altă soluție. Nu știu ce altceva se poate întâmpla, ce înseamnă lipsă de respect.
Ăsta e adevărul, sunt date statistice. Plecând de la datele alea, putem sau nu să ne calificăm. Sunt probleme. Trebuie să vedem cum mergem mai departe. Dacă sunt date statistice? Nu e vina mea, e vina voastră că nu le publicați. Terminați cu asta, polemici! Eu îl respect pe Edi, este echipa lui. În primul rând este echipa lui Hagi, apoi a fost Mirel (n.r. Rădoi), apoi a fost Edi. Nu e simplu să treci de la juniori la seniori.
Sunt absolut de acord că Edi a făcut-o foarte bine și trebuia să rămână la echipa națională. Poate revine, că eu nu eternizez aici. El este tânăr, acum s-a format un grup prea omogen. Trebuie să existe mai multă concurență. Trebuiesc 3-4 jucători în perioada următoare, ca să fii competitiv nu numai cu adversarii, ci și cu noi înșine. Pun la punct asta, nu am citit. Dar ne e frică de cifre? Nu! Cum să îi răspund eu lui Andrei (n.r. Iordănescu)? Eu trebuie să analizez”, a declarat Lucescu în cadrul conferinței de presă.
Schimbări în formula de start pentru meciul cu Cipru: „Nu există jucător de neînlocuit”
Cât despre partida care va pune punct campaniei din Liga Națiunilor, selecționerul a anunțat că va opera o serie de modificări în primul 11. Niciun jucător nu este de neînlocuit, potrivit spuselor sale, chiar dacă s-a cristalizat un nucleu.
„Băieții știau că vor fi schimbări pentru meciul de mâine. Nu există jucător de neînlocuit, toți trebuie să fie pregătiți pentru a juca. Sunt doi fotbaliști importanți, dar nu vor putea fi alături de noi la meciul de mâine (n.r. Dennis Man și Nicolae Stanciu).
Nu îmi fac calcule pentru tragerea la sorți din decembrie. Mai avem de disputat un meci și ne vom concentra pe acesta”, a adăugat Mircea Lucescu.