„Regele” Hagi, impresionat de reușita senzațională a lui Ianis: „N-ai cum să nu fii fericit, a muncit mult!”. Curg laudele pentru tricolorii mici: „O echipă superbă!”

Ianis Hagi a marcat un gol de poveste la ultimul meci jucat de România U21 în preliminariile pentru Campionatul European din 2019, împotriva Bosniei U21, scor 2-0. Decarul Viitorului a marcat în minutul 70 direct din corner și a închis tabela, primul gol fiind marcat de Adrian Petre în minutul 16.

Tatăl său, Gică Hagi, spune că nu are cum să nu fie fericit pentru fiul său, care muncește mult și îl descrie ca fiind foarte serios: „Era un moment important pentru o națională care avea nevoie de victorie. Să marchezi un gol atât de frumos, nu ai cum să nu fii fericit. Toate însumate, o seară frumoasă. Ianis a muncit mult, e un băiat serios la fel ca toți cei din generația lui, au o echipă superbă la U21. E un băiat foarte serios care își dorește să ajungă fotbalist, mă bucur pentru el. Când echipa avea nevoie, a jucat foarte bine.

Am făcut această academie cu obiectivul foarte clar de a crea foarte mulți jucători competitivi care să joace fotbal. Sunt pe drumul care trebuie, m-am înhămat de nouă ani, merg pe drumul meu, producem jucători care să facă față la nivel internațional„, a spus Gică Hagi la Digisport.

România U21 va mai disputa două partide în Grupa 8 a preliminariilor pentru CE 2019, împotriva celor de la Țara Galilor U21 și Liechtenstein U21. Tricolorii ocupă primul loc în grupă, cu 18 puncte, la egalitate cu Bosnia, dar cu un meci mai puțin. Portugalia, Elveția, Țara Galilor și Liechtenstein completează grupa.

 

Publicat: 12 09. 2018, 22:24
Actualizat: 12 09. 2018, 22:30