Restart cu probleme? Pițurcă schimbă naționala din temelii: doar trei jucători care au evoluat în Grecia, în barajul de anul trecut, vor fi titulari diseară
- Victor Pițurcă va alinia în această seară o formație total diferită de cea care întâlnea în urmă cu 10 luni Grecia în manșa tur a barajului pentru calificarea la CM 2014. Din diferite motive, doar Raț, Stancu și Marica sunt singurii „supraviețuitori” de la partida de la finalul lui 2013.
Naționala României debutează în această seară, la Pireu, în preliminariile pentru Campionatul European din 2016. Tricolorii pleacă având șansa a doua de calificare din grupa F, iar debutul este unul de foc, în fața formației care, pe hârtie, este văzută drept principala favorită pentru a obține biletele la turneul final.
Românii mizează pe dorința de revanșă după eșecul din barajul pentru CM 2014, însă vor avea de suplinit o carență majoră: dacă elenii vor alinia, în linii mari, un prim „11” apropiat de cel de anul trecut, Pițurcă va utiliza o echipă total diferită. În aceste condiții, omogenitatea și relațiile de joc vor fi două dintre handicapurile tricolorilor.
Accidentări pe bandă rulantă
Unul dintre motivele pentru care selecționerul primei reprezentative se vede nevoit să improvizeze atât de mult este legat de accidentările apărute la nivelul lotului. Gardoș, Bourceanu, Tănase și Goian sunt accidentați, astfel că Pițurcă trebuie să caute variante de înlocuire pentru aceștia. În condiții normale, primii trei ar fi fost senatori de drept în națională, în timp ce fundașul lui Asteras Tripoli ar fi reprezentat prima soluție pentru înlocuirea lui Gardoș.
Și problema fundașului dreapta revine din nou în actualitate. În ultimii ani, România a fost nevoită să apeleze la tot felul de variante de compromis pentru această bandă, dar se părea că Mățel este jucătorul care va asigura pentru ani buni acest post deficitar. Totuși, apărătorul Astrei este în conflict cu oficialii girugiuvenilor (nu vrea să își prelungească angajamentul) și, ca atare, nu a mai jucat deloc în ultima perioadă. Deși este unul dintre preferații selecționerului, Mățel nu a fost convocat de această dată, astfel că, aproape sigur, locul său în primul „11” va fi luat de controversatul Tamaș.
Lobonț și Cociș sunt ceilalți doi jucători titulari în manșa tur a barajului din 2013 care nu vor fi prezenți pe teren duminică. În cazul lor este vorba de o decizie de ordin tehnic, Pițurcă înțelegând în sfârșit că aceștia nu mai sunt fotbaliști de nivelul primei reprezentative. Ca atare, naționala României va arăta o cu totul altă față decât în toamna trecută, doar Raț, Stancu și Marica urmând a fi din nou pe teren din primul minut. O infuzie de „sânge proaspăt” ar putea concluziona unii, dar fără îndoială că la nivelul relațiilor de joc tricolorii vor întâmpina unele probleme.
Echipele probabile de duminică seară
- Grecia: Karnezis – Torosidis, Papastathopoulos, Manolas, Holebas – Kone, Tachtsidis, Samaris – Salpingidis, Mitroglou, Samaras
- România: Tătărușanu – Tamaș, D. Grigore, Chiricheș, Raț – Hoban, Pintilii – Chipciu, Stancu, Maxim – Marica
Echipele din manșa tur a barajului pentru CM 2014
- Grecia: Karnezis – Torosidis, Papasthatopoulous, Siovas, Holebas – Maniatis, Katsouranis, Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras
- România: Lobonț – Mățel, Goian, Gardoș, Raț – Bourceanu, Cociș – Torje, Stancu, Tănase – Marica
7 jucători ai Greciei care au jucat în barajul din 2013 vor fi din primul minut pe teren și la Pireu, duminică. Practic apărarea și atacul elenilor rămân „intacte”, noul selecționer, Ranieri, operând modificări doar în linia de mijloc.
Grecia – România este astăzi, de la 21:45, pe TVR 1. Partida are acoperire totală pe www.prosport.ro