Victor Pițurcă ar putea beneficia de aportul lui Vlad Chiricheș încă de la partida tur, de vineri. Accidentat duminică, în meciul cu Newcastle, fundașul are șanse să revină mai repede decât anticipa oricine, anunță impresarul jucătorului.
Naționala poate avea parte de o adevărată „injecție” de moral înaintea partidei tur, contra Greciei. Inițial, se părea că fundașul lui Tottenham a ieșit complet din calcule pentru dubla cu elenii, însă veștile venite ieri din Anglia au fost cât se poate de bune. Medicii lui Spurs au confirmat pentru ProSport că verdictul inițial – fractură de piramidă nazală – a fost unul prea dur, românul suferind doar o contuzie puternică, menită să îl scoată din circuit pentru câteva zile.
Staff-ul lui Tottenham a comandat deja o mască de protecție pentru Chiricheș și, în măsura în care aceasta va veni mâine, am putea avea surpriza să îl vedem pe fundaș și la Pireu, crede impresarul acestuia, Ioan Becali. Internaționalul de 23 de ani a lucrat intens în aceste zile la sala de forță și, din punct de vedere fizic, se află la potențial maxim.
„Am vorbit cu Vlad Chiricheș și cu Franco Baldini. Vlad se simte bine, se antrenează. Dacă mâine îi vine masca, putem avea surpriza să îl vedem la națională vineri seară.
Am mare încredere că pentru meciul retur Chiricheș se poate recupera. Nimic nu e exclus, Chiricheș ar putea juca și vineri„, a declarat Ioan Becali la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER