Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României, a fost invitat în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” și a dezvăluit că ar vrea să-l aibă sub comanda sa pe fundașul lui Lazio, Ștefan Radu. Apărătorul de 33 de ani nu mai dorește să evolueze pentru prima reprezentativă din 2013.
„Nu aş vrea să spun dacă am vorbit cu el, dar e o soluţie pentru echipa naţională. E un fotbalist care joacă în Italia şi care o face bine”, a declarat selecţionerul României în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.
Pietro Chiodi, agentul lui Radu Ștefan, a explicat de ce fundașul legitimat la Lazio nu mai dorește să joace la prima reprezentativă a României. „Radu Ștefan a făcut o alegere, în sensul că fizicul său nu-i permite să nu aibă, din când în când o refacere. Și când vine la echipa națională poate avea momentul acela de stop, care-i permite mai apoi să joace iar la nivel maxim. Acesta este singurul motiv, altceva nu mai este. A fost foarte frumos din partea lui Cosmin că a venit la Roma, împreună cu Adrian Mutu pentru a vorbi cu Radu. El a apreciat foarte mult gestul celor doi, dar nu poate. Nu e că nu vrea, nu poate! Dacă vrea să mai joace doi-trei ani, cum și-a propus el, atunci are nevoie de repaus, pe care-l ia chiar atunci când sunt pauzele cu echipa națională. E imposibil ca Ștefan Radu să se mai întoarcă la echipa națională”, spunea Chiodi , la Digi Sport.
În ultimii ani, toți selecționerii și inclusiv președintele FRF, Răzvan Burleanu, au încercat să-l convingă pe fundașul de 33 de ani să revină la națională, iar fostul impresar Giovani Becali anunța în trecut: „V-ați convins de ce v-am spus? Este opțiunea lui, noi trebuie să învățăm să respectăm asta. Am înțeles de la el că nu mai există o altă persoană care să-l convingă să revină…El nu are prieteni la națională. Este un alt tip de om, care vrea să-și trăiască viața în alt stil, cu soția și cu prietenii puțini pe care îi are”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER