Revoluție!** Naționala a fost schimbată din temelii în doar un an

Între debutul lui Răzvan Lucescu și meciurile-test din Cipru,
echipa națională a suferit o transformare fără precedent.
Reconstrucția seamănă mult cu ridicarea noului stadion național,
adică pornind din temelii.

Cea mai bună echipă pe care o poate alinia România în acest moment
este radical diferită de cea care, în vara lui 2009, câștiga meciul
de la Marijampole, împotriva Lituaniei, în preliminariile
Mondialului din Africa de Sud. Din diverse motive, au dispărut
mulți jucători pe care actualul selecționer se baza atunci, în
prezent România având o linie de mijloc total reinventată, un atac
în care supraviețuiesc doar Marica și alți portari. Răzvan și-a
început mandatul sub rațiunea rezultatului imediat, titularizând
fotbaliști în formă la acea oră, dar fără perspective ca vârstă,
cum ar fi Mara sau Dănciulescu. Apoi, a început să construiască,
mergând pe mâna unui Deac sau Torje.

Întinerire pentru că decad „bătrânii”

Paradoxal, nu întinerirea i-a schimbat echipa lui Răzvan, ci alte
probleme apărute în lunile scurse de la debutul său. De pildă, Mutu
a produs episodul „Belgrad” și apoi cazul „Sibutramina”, Rădoi s-a
retras, Ghioane s-a pierdut pe drum, nemaiprinzând echipa la Kiev,
iar Coman nu mai e portarul de odinioară, pierzând lupta cu
Pantilimon sau Tătărușanu. Astfel, am avut parte mai mult de o
remaniere forțată a celei mai bune echipe pe care o poate alinia
România. Este important de menționat că niciodată în istoria sa
naționala nu a trecut printr-o atât de bruscă și radicală schimbare
în numai un an și jumătate.

În Bosnia, ca la Klagenfurt

Cum concluziile turneului din Cipru au fost mai degrabă
dezamăgitoare pentru selecționer, partida amicală de la Klagenfurt,
cu Italia (1-1), este etalonul în ceea ce privește alcătuirea
echipei pentru cruciala partidă de pe 26 martie, din Bosnia. Răzvan
e mulțumit de cum a funcționat atunci cuplul Ropotan – Florescu,
din centrul liniei mediane sau Bogdan Stancu – Marica în ofensivă,
chiar dacă ultima pereche l-a cam dezamăgit în Cipru. Noutățile se
pot numi Săpunaru sau Mutu în locul lui Stancu sau Marica, în cazul
ultimului în funcție de cum evoluează situația sa incertă de la
Stuttgart.

>
România – Italia 1-1 (amical, 17.11.2010) Pantilimon –
Râpă, Tamaș, Chivu, Raț – Torje, Ropotan, Florescu, Deac – B.
Stancu, Marica.

Publicat: 21 02. 2011, 08:36
Actualizat: 21 02. 2011, 08:48