România a avut 2-0 cu Germania, dar s-a prăbușit! Înfrângere dură pentru naționala U20
România, naționala lui Costin Curelea, a pierdut cu Germania, scor 2-3, în primul meci din Liga Elitelor.
„Tricolorii” au condus cu 2-0, însă au scăpat victoria printre degete.
România a avut 2-0 cu Germania, dar s-a prăbușit! Înfrângere dură pentru naționala U20
România U20 a fost învinsă de Germania la Arad, deși a condus cu 2-0. „Tricolorii” au marcat prin Rareș Burnete și Alexandru Musi. În ciuda scorului de 2-0, nemții au reușit să întoarcă soarta partidei.
Naționala de tineret a Germaniei a înscris prin Ilyas Ansah (x2) și Dzenan Pejcinovic. Următorul meci al României din Liga Elitelor va fi cu Anglia, iar partida va avea loc pe 10 septembrie.
Aproximativ 6500 de arădeni au încurajat naționala sub 20 de ani a României la debutul în noua ediție a Elite League, în compania puternicei naționale a Germaniei.
Jucători de la Stuttgart, Bremen, Frankfurt, Union Berlin sau Koln și-a au arătat calitățile pe arena „Francisc Neuman”.
Costin Curelea a răspuns cu doar trei „stranieri” în primul „11”, „italienii” Duțu și Burnete și „spaniolul” Jalade, iar România a dus bine meciul aproape o oră de joc, după care superioritatea tehnică a adversarului și-a spus cuvântul: 2-3.
„Italianul” Burnete a încălzit rapid tribunele
Nemții au avut primul atac după doar 40 de secunde, când Kade a ajuns în poziție bună la marginea careului, dar șutul a fost slab, pe direcția lui Lefter.
„Galbenii” nu s-au lăsat impresionați și au replicat 9 minute mai târziu, doar dinamovistul Bordușanu a „înălțat prea mult zmeul” din poziție favorabilă.
Puștii lui Curelea au simțit că se poate și, în minutul 25, au deschis scorul. Maftei a centrat din dreapta, doi fundași ai nemților s-au încurcat reciproc, balonul a sărit la Rareș Burnete, care a mai făcut un dribling în stânga și a trimis pe sub portar.
După alte 5 minute, oaspeții au greșit din nou în defensivă, doar că de această dată au fost salvați de portarul Backhaus la încercarea de lob a lui Bordușanu, de la 30 de metri.
„Tricolorii” nu au riscat nimic până la pauză
„Spaniolul” Jalade a apărut și el în careul advers, dar „capul” său din 14 metri nu-i putea pune probleme goal-keeperului. România s-a apărat excelent, milanezul Matteo Duțu a fost peste tot, iar contrele echipei sale au rămas tăioase.
La una dintre acestea, Bordușanu a pasat din stânga, Burnete a vrut să intre cu mingea în poartă, doar că Drexler i-a ghicit intenția de dribling și a pus piciorul la timp.
Spectatorii au cerut penalty, dar „centralul” Roman a lăsat jocul să continue, iar 3 minute mai târziu a trimis cele două echipe la cabine. Rezultat neașteptat, dar conform cu realitatea din teren la Arad după 45 de minute: 1-0.
Musi a dat iluzia unui succes istoric
Hannes Wolf nu avea motive de mulțumire după prima parte și a schimbat masiv la pauză. Doar că și noua sa echipă a început prost meciul, cu penalty comis de căpitanul Collins asupra lui Burnete.
În minutul 50, Alexandru Musi s-a prezentat la punctul cu var și a trimis lângă bara din stânga lui Backhaus. De această dată, nemții au avut replică și 4 minute mai târziu au redus din avantaj.
Nou-intratul Ansah a avut timp să preia în 12 metri și să trimită în stânga lui Lefter, bară-gol. Curelea a mutat și el după o oră de joc, iar arădeanul Cătălin Vulturar (sosit de urgență de la naționala de tineret) și-a luat porția de aplauze din partea publicului.
Nemții…tot nemți
În „iarbă”, nemții au avut mai mult inițiativa, iar Lefter a avut o paradă bună la „capul” lui Pejcinovic și cu ajutorul transversalei. Doar că portarul Corvinului nu a mai avut reacție la „torpila” trimisă sub transversală de același Pejcinovic.
Românii au ieșit de la cutie și Backhaus a avut un reflex excelent la șutul lui Sfaiț. Nemții au plecat pe contraatac și Lefter a pus piciorul la șutul din unghi al lui Downs.
Verdictul doar avea să fie amânat, căci, în minutul 87, naționala lui Wolf avea să-și completeze revenirea cu reușita de 2-3. Baum a pătruns pe dreapta, defensiva lui Curelea a fost imobilă și Ansah a realizat dubla cu un șut puternic din centrul careului.
România a mai avut un corner în prelungiri, arădenii au scandat: „România, România!”, dar tabela nu s-a mai modificat. Se dovedește încă o dată că nemții rămân nemți și pot fi considerați învinși doar când îi vezi urcând în autocar.