România a coborât în clasamentul FIFA, după amicalele cu Grecia și Israel! Ce poziție ocupă acum naționala lui Edi Iordănescu

Fotbalistii romani la startul meciului amical de fotbal dintre Romania si Grecia, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, vineri 25 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Echipa națională de fotbal a României a coborât în clasamentul FIFA, după amicalele cu Grecia și Israel.

La debutul lui Edi Iordănescu pe banca tehnică a României, tricolorii au pierdut meciul amical cu Grecia, scor 0-1. Ulterior, aceștia au remizat, scor 2-2, cu Israel, după ce au condus cu scorul de 2-0.

Aceste două partide amicale fără victorie nu au rămas fără urmări și România a coborât în clasamentul FIFA.

România a coborât în clasamentul FIFA, după amicalele cu Grecia și Israel

Potrivit clasamentului publicat de către FIFA în cursul zilei de joi, România ocupă acum locul 48, deci tricolorii au coborât o poziție și au acum 1446.54 de puncte.

Vestea îngrijorătoare vine însă dinspre viitoarele adversare ale României, din Liga Națiunilor.

Finlanda și Bosnia și Herțegovina au staționat pe locurile 57, respectiv 59, însă Muntenegru a urcat două poziții în clasament, până pe 70, cu 1342.79 de puncte.

„Dacă vor juca cu noi așa (n.r. Muntenegru)… Am văzut o echipă a Muntenegrului (n.r. în amicalul cu Grecia, scor 1-0)…. Vai de mine! Au câțiva jucători, doi-trei (n.r. Adam Marusic – fundaș dreapta, Lazio, Stevan Jovetic – atacant, Hertha și Stefan Savic – fundaș central, Atletico Madrid), peste nivelul nostru, noi nu avem acces acolo. Va fi greu cu Muntenegru, Finlanda e o nucă tare”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Programul meciurilor României din Liga Națiunilor

  • 4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
  • 14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
  • 23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)

Schimbare de lider în clasamentul FIFA

Dacă până acum Belgia era lider în clasamentul FIFA, lucrurile s-au schimbat. Belgienii, cu 1827 de puncte, au fost detronați de către Brazilia, care a acumulat 1832.69 de puncte.

Belgia ocupa prima poziție din clasamentul FIFA de aproximativ trei ani și jumătate, mai exact de 1.253 de zile.

Publicat: 31 03. 2022, 17:18