România a coborât pe locul 33 în clasamentul FIFA
Echipa națională a României a coborât o poziție și se află pe locul 33, cu 734 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola dat publicității joi, informează site-ul oficial al forului mondial.
În această ierarhie continuă să conducă Spania, urmată de Germania și Argentina.
Primele zece poziții în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:
1. Spania 1.507 puncte
2. Germania 1.318
3. Argentina 1.251
4. Columbia 1.200
5. Portugalia 1.172
6. Uruguay 1.132
7. Italia 1.120
8. Elveția 1.113
9. Olanda 1.106
10. Brazilia 1.102.
Următorul clasament FIFA Coca-Cola va fi dat publicității la 13 februarie.