România a suferit cea mai categorică înfrângere din ultimii 26 de ani!**

Reprezentativa României a suferit cea mai severă înfrângere din
ultimii 26 de ani, în urma eșecului înregistrat, sâmbătă, la
Belgrad, în fața selecționatei Serbiei, scor 0-5 (0-1), în
preliminariile Cupei Mondiale din 2010.

Ultima înfrângere a echipei României la o diferență de cinci
goluri s-a înregistrat la 12 octombrie 1983, cu prilejul unui meci
amical susținut, la Wrexham, în fața reprezentativei Țării Galilor,
pierdut cu același scor, 0-5, când „tricolorii” erau pregătiți de
tatăl actualului selecționer, Mircea Lucescu.

Înfrângerea de la Belgrad este prima din mandatul lui Răzvan
Lucescu, tehnicianul fiind instalat la sfârșitul lunii aprilie.

Cele mai severe înfrângeri din istoria echipei
naționale:

06.06.1948, la Budapesta: Ungaria – România 9-0, Campionatul
Balcanic și al Europei Centrale

16.08.1942, la Beuthen: Germania – România 7-0, amical

01.07.1923, la Cluj-Napoca: România – Cehoslovacia 0-6,
amical

27.05.1924, la Paris-Colombes: Olanda – România 6-0, Jocurile
Olimpice

01.09.1935, la Stockholm: Suedia – România 7-1, amical

14.07.1940, la Frankfurt: Germania – România 9-3, amical

01.11.1962, la Madrid: Spania – România 6-0, preliminariile
CE

24.05.1967, la Zurich: Elveția – România 7-1, preliminariile
CE.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 11 10. 2009, 00:01
Actualizat: 11 10. 2009, 00:28