Echipa națională a României va disputa două partide amicale în 2025, în compania unor selecționate mai slab cotate. Este vorba despre Republica Moldova și Finlanda.
Mircea Lucescu va avea astfel posibilitatea de a vedea la lucru și jucătorii noi pe care intenționează să-i integreze în perspectiva Campionatului Mondial de anul viitor. Din acest punct de vedere, tragerea la sorți destinată preliminariilor s-a dovedit a fi benefică, fiindcă tricolorii au ajuns într-o grupă de cinci.
Potrivit fanatik.ro, FRF a decis să programeze partidele în septembrie și octombrie, tocmai în datele rămase libere datorită numărului impar al componentelor grupei. Ambele se vor juca în România, dar stadioanele nu au fost alese încă.
Până atunci, pe Nicolae Stanciu și colegii săi îi așteaptă primele dueluri ale campaniei de calificare la Campionatul Mondial pe care îl vor găzdui Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Speranțele sunt mari, ținând cont de rezultatele obținute în Conference League.
Pe hârtie, nici adversarii nu par chiar de speriat. Am evitat „granzii” din prima urnă, ceea ce ne-ar putea asigura o șansă importantă în lupta pentru prima poziție.
În schimb, Mircea Lucescu a preferat să adopte un ton rezervat la aflarea adversarilor din preliminarii. Mesajul pentru jucători a fost clar: trebuie să aibă până atunci cât mai multe meciuri în picioare la echipele de club.
„Nu e vorba despre noroc, trebuie să câștigi meciurile ca să poți spune că ai avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. Austria a câștigat grupa de la EURO, înaintea Franței, iar în Liga Națiunilor pe doi, după Norvegia.
Chiar dacă Austria e o țară mai mică, lucrurile nu sunt simple. Sunt jucători buni, care joacă în Bundesliga. Ce înseamnă balauri? Austria le-a bătut pe Franța și pe Olanda, păi, care e balaurul? E o grupă care se joacă. Cum să fiu mulțumit? Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială.
Avem o echipă cu jucători buni, cu experiență, care sunt foarte buni prieteni, un grup competitiv, un grup puternic. Trebuie să analizăm foarte bine echipele. Nu va fi simplu nici împotriva Bosniei, care are jucători foarte puternici.
Sigur, trebuie să fim optimiști, să pregătim foarte bine jocurile, jucătorii trebuie să fie concentrați la echipele de club, să rămână titulari până la startul preliminariilor. E o calificare care se joacă. Mult entuziasm și speranță de calificare. Eu nu m-am gândit cu cine putem cădea. E același lucru, toate echipele sunt foarte bine pregătite. Și echipele care par mici sunt pregătite foarte bine”, a declarat selecționerul.