România are fundaş central la Real Madrid. A acceptat convocarea naționalei noastre

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 30 octombrie 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Eduardo Valentin Corlat (15 ani) sau pe scurt Edu, fundașul central pe care România îl are în academia celor de la Real Madrid, tocmai a acceptat convocarea la naționala U16.

Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de agenția care îl reprezintă pe talentatul fotbalist al „galacticilor”. Edu Corlat se află în curtea lui Real Madrid din vara lui 2020, atunci când a fost luat de la juniorii lui Getafe.

Edu Corlat vrea să îmbrace tricoul României! A acceptat o nouă convocare la reprezentativa U16

Spre deosebire de Raul Andrei Perțea (15 ani), mijlocașul de la Real Madrid care a ales să reprezinte naționala Spaniei în detrimentul celei din România, Edu Corlat pare în continuare hotărât să joace sub tricolor.

Edu Corlat este de asemenea român la origini, deși s-a născut la Madrid, iar postul pe care a fost utilizat în ultima perioadă este cel de fundaș central.

Edu Corlat a mai fost convocat în trecut la reprezentativa U16 a României, iar recent a decis să onoreze o nouă chemare la lotul de tineret. Potrivit agenției care îl reprezintă, DOZE, Edu Corlat va face deplasarea în țară pentru a juca din nou sub tricolor:

Încă un apel telefonic a venit. Jucătorul nostru, Edu Corlat, a fost sunat pentru a juca la naționala României U16. Noi suntem DOZE”, se arată pe pagina de Instagram a agenției menționate.

Postarea a fost împărtășită și cu pagina de Instagram a lui Edu Corlat și în doar câteva ore a adunat aproape 200 de aprecieri.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by DOZE (@groupdoze)

Edu Corlat se află în academia „galacticilor” de la 12 ani

Așa cum am precizat deja, Edu Corlat este născut la Madrid, iar primii pași în „sportul rege” i-a făcut în cadrul clubului Getafe. Însă, în 2020, pe vremea când avea doar 12 ani, cei de la Real i-au remarcat potențialul și l-au transferat în cadrul academiei lor.

Potrivit presei iberice, Edu Corlat este considerat ca fiind un jucător de mare perspectivă pentru clubul „Blanco”. Iar dacă așteptările se vor confirma, iar fotbalistul va continua să fie atras de ideea de a reprezenta naționala României, atunci prima reprezentativă nu va avea decât de profitat.

România mai are un fotbalist în cadrul academiei de la Real Madrid, pe Raul Andrei Perțea Bănică, mijlocașul menționat în debutul articolului. Și acesta a onorat câteva convocări la reprezentativele de tineret ale „tricolorilor”, însă în 2024 a decis să reprezinte naționala Spaniei la nivel de juniori.

Prima lui convocare s-a consemnat în aprilie, iar FRF va avea o misiune dificilă în încercarea de a-l întoarce din drum. La fel ca Edu Corlat, Raul Andrei Perțea este văzut cu ochi buni la Real Madrid, iar la categoria sa de vârstă poartă chiar și banderola de căpitan pe braț.

Raul Andrei Perțea este născut în Toledo, un oraș din provincia cu același nume, situat la sud de Madrid.

Publicat: 30 10. 2024, 09:03