România, cel mai slab loc din istorie!** Sub Guineea și Gabon în clasamentul FIFA
FIFA a dat publicității ieri clasamentul echipelor naționale
pentru luna octombrie. România e în cădere liberă și a ajuns pe
locul 50, cel mai prost din istorie, „îmbunătățind” recordul
înregistrat luna trecută, „doar” poziția 46.
Poveștile cu generația lui Hagi, Popescu, Petrescu sau Dumitrescu
nu mai țin de cald. În septembrie 1997, eram pe locul 3 în lume și
dominam grupele preliminarii, aproape indiferent de adversar. În
prezent, am ajuns să ne batem de la egal la egal cu Belarus și
Albania, iar acest lucru se reflectă în cifre.
Guineea e peste noi!
Ieri, naționala condusă de Răzvan Lucescu a primit un nou semn că
drumul pe care a luat-o nu e cel bun. Retrogradată pe locul 50 în
lume, România a ajuns sub Guineea, Gabon, Burkina Faso sau chiar
sub Muntenegru, națională înființată în urmă cu trei ani. De
remarcat că înaintea mandatului lui Răzvan Lucescu, tricolorii
aveau un minim istoric de 35. Între timp, l-au dus la 50.