„România e în criză, dar va fi greu să câștigăm”** Cum vor bosniacii să îi anihileze pe Mutu&co
Meciul unei generații, așa cum a fost numit războiul dintre
România și Bosnia, le dă frisoane și bosniacilor. Pjanici și
compania știu că naționala lui Răzvan Lucescu este în criză, dar
spun că la va fi foarte greu să câștige. Bosnia – România se joacă
la ProTV, sâmbătă de la 20:15
Fundașul Mensur Mujdza (Freiburg) a declarat că, deși echipa
României este în criză, naționalei Bosniei îi va fi greu să câștige
meciul de sâmbătă, din preliminariile Euro-2012, informează
cotidianul bosniac Sport.
„Nu pot să spun că sunt foarte familiar cu jocul naționalei
României, dar îi știu pe majoritatea jucătorilor, România are
valori individuale de foarte bună calitate. Deși românii sunt în
criză, nu am niciun dubiu că ne va fi greu să câștigăm. Acest joc
este la fel de important și pentru noi, și pentru ei. Oricum, noi
vom face tot posibilul să părăsim terenul neînvinși. Ne gândim la
victorie, mai ales că jucăm acasă, iar publicul ne dă o motivație
specială”, a spus Mujdza.
Fundașul Muhamed Besici (Hamburger SV) a afirmat că întreaga
națiune așteaptă o victorie în fața României.
„Nu este un adversar facil, se știe că România are jucători
valoroși, precum Chivu, campion al Europei cu Inter Milano. Nu va
fi ușor, dar cred că-i putem bate”, a spus Besici.
Mijlocașul Haris Medunjanin (Maccabi Tel-Aviv) a subliniat că
echipa României joacă fotbal și își va vinde scump pielea la
Zenica.
„În ciuda faptului că nu a obținut până acum nicio victorie
în grupă, România este o echipă foarte bună. Sunt convins că putem
lua cele trei puncte”, a comentat Medunjanin.
Pe de altă parte, mijlocașul Miralem Pjanici (Olympique Lyon) crede
că șansele de victorie sunt egale, 50-50.
„Echipa care va arăta mai multe dorință și determinare va
învinge. România are mulți jucători care reprezintă un pericol.
Trebuie să îi presăm, să avem eficiență și în atac, și în
apărare”, a spus Pjanici.
Partida Bosnia-Herțegovina – România, contând pentru preliminariile
Campionatului European din 2012, va avea loc, sâmbătă, la Zenica.
Meciul va fi transmis de Pro TV de la ora 20.15.