„România e o echipă puternică!”**

Selecționerul Serbiei, Radomir Antic, a declarat că adversara de sâmbătă a echipei sale, România, este o reprezentativă puternică și cu jucători buni, dar a evoluat la Constanța sub o mare presiune.

"Sunt foarte bucuros de rezultat, echipa mea a jucat ofensiv chiar și după golul de 2-1. Nu vreau să-mi învăț echipa să joace numai pentru calificare, vreau să o învăț să aibă autoritate pe teren în sensul bun al cuvântului, în fața oricărei echipe. Echipa României este una puternică, cu jucători buni, dar azi au jucat sub o mare presiune", a spus Antic.

Antici a refuzat să comenteze atunci când a fost întrebat dacă ar fi demisionat, în cazul în care ar fi fost în locul lui Victor Pițurcă. "Nu este o întrebare pentru mine, eu respect toți antrenorii", a precizat el.

Reprezentativa României a pierdut, sâmbătă seară, cu scorul de 2-3 (0-2), meciul susținut, pe teren propriu, în compania selecționate similare a Serbiei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, suferind a doua înfrângere pe teren propriu în grupa a 7-a.

Publicat: 29 03. 2009, 00:13
Actualizat: 29 03. 2009, 00:19