România, în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European! Cum ar putea arăta cea mai grea și cea mai ușoară grupă pentru „tricolori”

România a învins Insulele Feroe în ultimul meci al campaniei de calificare și și-a asigurat prezența la Campionatul European din Franța. „Tricolorii” merge la turneul final de pe locul 2 al grupei, cu un coeficient de 28.038.

Astfel, reprezentativa lui Iordănescu va fi poziționată în urna a treia valorică. România nu poate urca în urna a doua și nici nu poate coborî în cea de-a patra, indiferent de ultimele meciuri din preliminarii care se vor disputa luni și marți.

Capii de serie vor fi Franța – gazda Campionatului European, Germania, Spania, Portugalia și Anglia, iar pentru ultimul loc în prima urnă valorică se luptă Belgia și Italia. Olanda are șanse minuscule de a se califica, dar dacă batavii vor reuși să se califice, atunci ei vor ocupa ultimul loc.

În aceste condiții, cea mai grea grupă la EURO pentru România ar putea arăta astfel: Germania, Italia, România, Islanda/Irlanda de Nord. O grupă accesibilă ar putea fi cu Portugalia, Ucraina și Albania.

Tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European va avea loc la Paris, pe 12 decembrie.
 

Publicat: 12 10. 2015, 10:27
Actualizat: 12 10. 2015, 10:28