A mai rămas o singură zi până la primul meci al României de la Campionatul European U21 2019, care are loc în Italia și San Marino. Tricolorii mici joacă marți, de la 19:30, iar oamenii din fotbalul românesc și-au îndreptat atenția înspre lotul antrenat de Mirel Rădoi.
Inclusiv președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, e alături de naționala U21 și a adus aminte de discursul lui Emeric Ienei, din 1986, înainte de finala Cupei Campionilor Europeni: „Așteptăm meciurile, vrem să vedem evoluția echipei naționale U21, vrem să vedem jucătorii noștri și vrem să avem și rezultate. Nu le-am spus nimic (n.r. – fotbaliștilor FCSB de la lot), dar sunt convins că antrenorul și patronul i-au încurajat. Le-aș spune ce mi-a zis și Ienei la Sevilla: ‘Jucați fotbal, nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat’.
Eu cred că e o presiune mare, dar e făcută și de media. Toată lumea așteaptă o generație de excepție, dar să vină și rezultate. Dacă Rădoi va fi în stare să ia această presiune, băieții să joace dezinvolt, atunci cred că șansele noastre sunt mai mari”, a declarat Duckadam, la ProSport LIVE.
Totuși, fostul portar a identificat și un minus: „Avem un handicap, a recunoscut și Rădoi… altul e ritmul de joc în campionatele mari. Alta e intensitatea, e o altă forță, un alt ritm, cred că vom avea o mică problemă aici. Eu cred că nu suntem mai tehnici nici măcar decât nordicii, s-a văzut asta la meciurile echipei mari. Antrenorul poate mobiliza echipa, cred că e o echipă unită”, a adăugat Duckadam.
Grupa C
Etapa 1
Etapa 2
Etapa 3
Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia și San Marino
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Ricardo Grigore (Dinamo, convocat după accidentarea lui Drăguș), Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER