UPDATE: Cristi Voicu, finul lui Reghecampf, cel care organizează turneul de pregătire al naționalei în Turcia, spune că „federalii” s-au decis foarte târziu în privința acestui stagiu de pregătire, iar găsirea unor adversari este o sarcină destul de grea în aceste condiții.
„Eu am organizat turneul naționalei în Antalya. S-au decis foarte târziu și e dificil să le găsesc adversari”, a declarat Cristi Voicu pentru ProSport.
Naționala României va pleca în Antalya pentru a susține un stagiu de pregătire, cantonament în care va întâlni trei adversari. Deși elevii lui Iordănescu vor pleca în Turcia pe 25 ianuarie, România nu își cunoaște deocamdată adversarii. Ionuț Badea, unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu, a declarat că momentan se cunosc doar datele în care se vor juca meciurile și rămâne de văzut ce echipe vor întâlni „tricolorii”.
„Primul meci va fi pe 29-30 ianuarie, al doilea pe 2 februarie, al treilea pe 7 februarie. Nea Puiu a dat niște coordonate legate de adversari, vedem ce putem rezolva într-un timp atât de scurt. Trebuie să înțelegeți că echipa națională nu este un caz patologic, este un cantonament. Ropotan are o doză mare de agresivitate, care poate fi foarte utilă dacă este concentrată pe un anume scop. Pentru noi este foarte bine că Marica și Mutu sunt aproape, îi putem urmări mai bine”, a declarat Ionuț Badea la ProSport LIVE.
Florin Prunea, președintele celor de la CSMS Iași și membru în Comitetul Executiv la FRF, spune că o asemenea situație este inacceptabilă pentru o echipă națională calificată la Campionatul European. „E o dovadă de amatorism din partea Federației”, a fost replica dură a fostului internațional.
„Este ceva peste puterea mea de înțelegere. Acest cantonament trebuia plănuit din timp. E incredibil să pleci în cantonament și să nu ai adversari stabiliți. Cred că e unic în istoria Federației așa ceva, mai ales că vorbim despre o echipă calificată la Campionatul European. Este fără precedent, nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva, e vorba de amatorism”, a declarat Florin Prunea la ProSport LIVE.
Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Costin Ștucan și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER